Marius Șumudică a fost cel care a pus capăt tevaturii privind noul antrenor al lui CFR Cluj, după plecarea lui Antonio Folha.
Surpriza este totală, după ce același Marius Șumudică refuzase postul, în urmă cu două zile. Iar Ioan Varga și Marian Copilu s-au reorientat rapid și au apelat la Adrian Mutu.
Se pare că oficialii din Gruia chiar au ajuns la un acord verbal cu „Briliantul”, care urma să ajungă la Cluj Napoca. Doar că lucrurile s-au schimbat în câteva ore, iar ProSport a aflat motivele care i-au determinat pe Marius Șumudică și pe Marian Copilu să se pună de acord.
La primele negocieri totul s-a blocat în momentul în care Marius Șumudică a cerut să vină la CFR Cluj cu întregul său staff. Acest lucru nu a fost acceptat de către Ioan Varga, cel care a dorit ca secunzii și preparatorii fizici să rămână cei pe care CFR îi are sub contract în acest moment. „Nu a fost vorba de bani. Dar el a dorit să vină cu 10 oameni. A vrut să aducă și secunzi și preparatori fizici, dar noi avem la club oamenii noștri în care avem încredere. Nu puteam să-mi dau afară angajații mei, ca să vină el cu ai lui. Nu am acceptat și va veni un alt antrenor în 2-3 trei zile. O să vedeți” spunea Ioan Varga, pentru ProSport, după ce negocierile cu Șumudică s-au blocat.
Doar că Marius Șumudică s-a răzgândit între timp și așa s-au stopat negocierile cu Adrian Mutu, cel care urma să fie numit antrenorul echipei din Gruia. Se pare că Șumudică a acceptat să lucreze cu secunzii și preparatorii fizici pe care CFR îi are sub contract, iar această perspectivă a schimbat total datele problemei. Marian Copilu a revenit astfel la Marius Șumudică, iar Varga a fost și el de acord, din moment ce antrenorul îi acceptase condiția legată de staff. „Antrenor va fi Marius Șumudică. S-a decis să nu mai vină cu tot staff-ul și a semnat. Vine astăzi și începe treaba”, a spus astăzi Ioan Varga, pentru ProSport.
Un alt motiv care l-a întors pe Șumudică spre Gruia este constituit de cererea de intrare în insolvență depusă astăzi la Tribunal, de către CFR Cluj. În situația în care intrarea în insolvență va fi acceptată, Șumudică ar fi sigur că își va încasa salariul de aproape 20.000 de euro. Asta pentru că un club aflat în insolvență este obligat să-și plătească angajații actuali, la zi, pentru a nu risca intrarea în faliment.