Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cum l-a numit The Sun pe Gabi Mureșan. Britanicii au scris despre drama fostului fotbalist român

Cum l-a numit The Sun pe Gabi Mureșan. Britanicii au scris despre drama fostului fotbalist român

Cum l-a numit The Sun pe Gabi Mureșan. Britanicii au scris despre drama fostului fotbalist român
The Sun a reacționat la aflarea veștii. Sursa: Sport Pictures

Moartea lui Gabriel Mureșan a ajuns și în presa din Marea Britanie. 

Publicația The Sun a relatat tragedia fostului internațional român și l-a prezentat drept „fost star din Champions League”, amintind de meciurile importante disputate de acesta în tricoul lui CFR Cluj.

Ce au scris britanicii după moartea lui Gabi Mureșan

Gabi Mureșan a murit la vârsta de 44 de ani, după ce s-a înecat într-un lac. Pompierii l-au scos din apă, iar fostul fotbalist a fost transportat la spital, însă medicii nu au mai reușit să îl salveze.

Jurnaliștii britanici au pus accent mai ales pe perioada în care mijlocașul a evoluat în Liga Campionilor. Acesta a jucat pentru CFR Cluj în confruntările cu Chelsea, în 2008, dar și în duelurile cu Manchester United, în 2012.

„Fostul star din Champions League Gabriel Mureșan a murit la 44 de ani, după ce s-a înecat în timp ce înota într-un lac”, au scris britanicii.

The Sun a scris și de performanțele obținute de Mureșan în cei șase ani petrecuți la CFR Cluj. Fostul mijlocaș a câștigat opt trofee, printre care trei titluri de campion al României.

După perioada din Gruia, acesta a mai evoluat la Tom Tomsk, în Rusia, și la ASA Târgu Mureș. S-a retras din fotbal în 2017. La echipa națională, Gabi Mureșan a strâns nouă selecții și a fost implicat în campaniile de calificare pentru Cupa Mondială și Campionatul European din 2012.

Britanicii au remarcat și faptul că fostul fotbalist devenise primar al comunei Apold în 2020 și fusese reales.

Articolul britanic a amintit și unul dintre cele mai controversate episoade ale carierei sale, suspendarea de 16 etape primită în 2014, după duelul cu Raul Rusescu.

Reacția FRF la aflarea veștii

FRF a reacționat pe rețelele sociale imediat la aflarea veștii.

„Federația Română de Fotbal a aflat cu mare tristețe de dispariția lui Gabriel Mureșan, la vârsta de 44 de ani, fost internațional român și triplul campion național cu CFR Cluj.

Născut pe 13 februarie 1982 la Sighișoara, Mureșan a evoluat în 9 meciuri pentru echipa națională. La CFR Cluj, el a jucat timp de 6 sezoane, în perioada 2007-2013, timp în care a adunat 135 de meciuri, câștigând de trei ori Cupa României (2008, 2009 și 2010) și de trei ori campionatul (2008, 2010 și 2012).

De asemenea, a mai evoluat la Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș.

Federația Română de Fotbal transmite cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe Gabriel Mureșan. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în mesajul pe care FRF.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]