Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cum l-a numit Gigi Becali pe Dennis Politic, fotbalistul pe care ar vrea să-l transfere de la Dinamo, după meciul cu FCSB. A folosit numai două cuvinte

Cum l-a numit Gigi Becali pe Dennis Politic, fotbalistul pe care ar vrea să-l transfere de la Dinamo, după meciul cu FCSB. A folosit numai două cuvinte

Cum l-a numit Gigi Becali pe Dennis Politic, fotbalistul pe care ar vrea să-l transfere de la Dinamo, după meciul cu FCSB. A folosit numai două cuvinte
Foto: Mihai Pop ProSport

Gigi Becali a remarcat un fotbalist de la rivala Dinamo, pe care a vrut întotdeauna să-l transfere, și a folosit doar două cuvinte atunci când l-a caracterizat.

Finanțatorul campioanei susține că Dennis Politic, autorul unei pase de gol în meciul cu FCSB de pe Arena Națională, este „puterea lor”, a „câinilor” din Ștefan cel Mare.

Dennis Politic, lăudat din nou de Gigi Becali, după derby-ul FCSB – Dinamo

Gigi Becali a ținut să remarce un rival de la Dinamo după meciul direct din etapa a 28-a a Superligii. Jucător pe care a vrut întotdeauna să-l transfere și a folosit doar două cuvinte atunci când l-a analizat succint. Latifundiarul din Pipera susține că Dennis Politic, autorul unei pase de gol în meciul cu FCSB de pe Arena Națională, este „puterea lor”, a „câinilor” din Ștefan cel Mare.

Patronul roș-albaștrilor se aștepta să învingă mai clar adversara tradițională, însă admite că Dinamo și-a revenit ca joc după rezultatele nefavorabile din ultimul timp.

„FCSB bate tot, în situație dificilă. Jucători accidentați, din trei în trei zile, spulberăm tot. Am bătut și asta e. Ce să facem? Mă așteptam să câștigăm mai clar. Azi n-a mai fost Dinamo de acum două, trei meciuri. A fost un Dinamo combinativ, și-a cam revenit. A venit și Politic, el e puterea lor. El a dat pasa de gol. Dinamo a fost Dinamo de acum patru sau cinci luni”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.

Starul lui Dinamo, cuvinte frumoase despre marea rivala. „Ei sunt într-o formă bună de câțiva ani”

Dennis Politic, mijlocașul ofensiv în vârstă de 24 de ani al lui Dinamo, a tras concluziile după FCSB – Dinamo și a dezvăluit unde s-a făcut diferența pe tabela de marcaj. Fotbalistul are puterea să își laude rivala, despre care spune că „sunt cel mai greu adversar din campionat” și se află „într-o formă bună de câțiva ani”.

„Cred că am început bine partida, ne-am simțit încrezători. A venit primul gol. Nu am știut să ținem de rezultat. Am primit gol ușor, după două minute. Din păcate, calitatea lor s-a văzut la finalizare.

Noi mergem la fiecare meci cu gândul la victorie. Știam că vor menaja câțiva jucători. Am fost montați pentru acest joc, dar diferența s-a făcut în ultima treime. Ei sunt într-o formă bună de câțiva ani. Cred că sunt cel mai greu adversar din campionat. Cum am spus, nu am știut să ținem de rezultat.

Ei au fost mai eficienți. Sunt în cel mai bun moment. Nu i-am prins într-un moment slab. Sper să ne revanșăm în play-off. Nu comentez arbitrajul. Istvan Kovacs este un arbitru de top”, a spus Dennis Politic, la flash-interviu.