Cum îi motivează Lucian Filip pe jucătorii de la FCSB înaintea începerii play-off-ului din Superliga: „Asta nu se compară cu nimic din ce au trăit până acum”

  • Publicat:

Lucian Filip a vorbit despre modul în care staff-ul tehnic îi motivează pe jucătorii de la FCSB înaintea începerii play-off-ului din Superliga, în vederea cuceririi primului trofeu în întrecerea internă după 8 ani de pauză.

Lucian Filip, despre cum îi motivează pe jucătorii de la FCSB

Deși recunoaște că este pus într-o postură inedită pe care nu a mai avut-o până acum, Filip are avantajul de a fi jucat în multe partide cu miză în cariera de jucător, încheiată, de altfel, prematur.

Fostul mijlocaș, care îi ține locul lui Mihai Pintilii la conferințele de presă și la meciuri pe perioada în care antrenorul „de facto” al lui FCSB își ispășește suspendarea, a dezvăluit că le-a transmis fotbaliștilor înaintea primului meci din play-off că un titlu câștigat cu formația roș-albastră nu se va compara cu absolut nimic altceva din ce au mai trăit în carieră, pentru a-i motiva suplimentar.

„E prima oară când sunt în astfel de situație, mă ajută că am trecut ca jucător prin partide dificile. E important cum începem, e clar că dacă legăm victorii o să ducem lupta până la final. Asta am observat, că jucătorii au câștigat și la capitolul experiență.

Îmi doresc să știe să fie echilibrați în momentele cheie. De la Tavi Popescu așteptăm de la fiecare meci să ajute echipa. Nu neapărat să marcheze, ci printr-o fază.

Poate să joace și cu Coman, da, au arătat-o în trecut. E important cum vor intra jucătorii. Le-am zis băieților că un titlu cu FCSB nu se compară cu nimic ce au trăit până acum în carieră”, a spus Lucian Filip, la conferința de presă premergătoare meciului dintre FCSB și Universitatea Craiova.

Calificarea lui Sepsi în play-off, avantaj pentru FCSB

În cadrul aceleiași conferințe, Filip a recunoscut că a urmărit meciul dintre Sepsi și FC U Craiova, scor 4-0, și a recunoscut că roș-albaștrii sunt avantajați de calificarea covăsnenilor în play-off.

În cazul în care trupa lui Adrian Mititelu ar fi pătruns între primele 6 clasate, FCSB nu l-ar fi putut folosi pe Andrea Compagno în cele două partide disputate împotriva echipei din Bănie.

„Ne așteptăm la o partidă grea, împotriva unei echipe care își propune în fiecare an să câștige campionatul. Au un antrenor cu experiență care cunoaște foarte bine Liga 1, au în lot jucători de echipă națională, așa că va fi cu siguranță o partidă dificilă.

Nu știu dacă revanșă… Noi clar vrem să începem cu dreptul play-off-ul și vrem să câștigăm acest meci. De fapt, toate meciurile pe care le vom juca, le vom juca la victorie.

Din păcate, aproape în fiecare an începem slab sezonul și luptăm de la meci la meci să recuperăm punctele. Ne dorim foarte mult să luăm trei puncte mâine și sper ca de la anul să începem și noi cu avantaj.

(n.r. FC U Craiova nu s-a calificat în play-off. Poate fi un avantaj că FCSB îl va avea pe Andrea Compagno la toate meciurile?) Da, clar, poate fi un avantaj. Am urmărit și eu meciul aseară. Sepsi clar a fost mai bună și își merită locul în play-off.

În comparație cu anii trecuți, cred că și jucătorii au câștigat experiență, sunt obișnuiți cu meciurile grele, cu presiune, așa că așteptările sunt mari de la ei.

Universitatea dintotdeauna e o echipă care vrea să joace fotbal, care se deschide și nouă ne convine acest lucru. Chiar dacă rezultatul din meciul precedent nu a fost cel pe care ni l-am dorit, vreau ca jucătorii mâine să aibă aceeași abordare și să intre cu aceeași abordare exact cum au făcut data trecută”, a spus Lucian Filip, la conferința de presă.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Christian este actualmente student al ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cătălin Bordea, ARS la bani după ce a câştigat America Express? Producătorii au luat foc, după ce a comis-o
Cătălin Bordea, ARS la bani după ce a câştigat America Express? Producătorii au luat foc, după ce a comis-o
Apare al șaselea ocean al Pământului? Un continent se va separa în două prin formarea unui crater uriaș.
Apare al șaselea ocean al Pământului? Un continent se va separa în două prin formarea unui crater uriaș.
Alina a ars de vie, după ce bucătăria a explodat în timp ce prepara micul dejun pentru copiii ei
Alina a ars de vie, după ce bucătăria a explodat în timp ce prepara micul dejun pentru copiii ei
Răsturnare de situaţie! Anunţ-bombă făcut de Carmen Harra despre relaţia Anamariei Prodan!
Răsturnare de situaţie! Anunţ-bombă făcut de Carmen Harra despre relaţia Anamariei Prodan!
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră
Cine este Cristian Uță, concurentul nevăzător pe care Andra Măruță l-a umilit la Românii au Talent de la Pro TV
Cine este Cristian Uță, concurentul nevăzător pe care Andra Măruță l-a umilit la Românii au Talent de la Pro TV
Vestea dimineții despre Maia MORGENSTERN! Anunţ de ultimă oră despre marea actriţă a României
Vestea dimineții despre Maia MORGENSTERN! Anunţ de ultimă oră despre marea actriţă a României
S-a schimbat legea! Ce se întâmplă cu punctele de penalizare ale șoferilor care au încălcat Codul Rutier
S-a schimbat legea! Ce se întâmplă cu punctele de penalizare ale șoferilor care au încălcat Codul Rutier
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Superstaruri ale atletismului mondial vin la Braşov Running Festival
Superstaruri ale atletismului mondial vin la Braşov Running Festival
6 pești TOXICI, de evitat ☢️ Au foarte mult MERCUR
6 pești TOXICI, de evitat ☢️ Au foarte mult MERCUR
Nu face față cererii: Marile mărci vor ca produsele lor să fie băgate acolo
Nu face față cererii: Marile mărci vor ca produsele lor să fie băgate acolo
Iarna se întoarce în forță: România, lovită de fenomene extreme. Când scăpăm de valul de aer polar
Iarna se întoarce în forță: România, lovită de fenomene extreme. Când scăpăm de valul de aer polar
BANCUL ZILEI. Bulă vrea să agațe o tipă bună: Domnișoară, pot să vă servesc cu un Martini?
BANCUL ZILEI. Bulă vrea să agațe o tipă bună: Domnișoară, pot să vă servesc cu un Martini?
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
O șoferiță a luat permisul auto după SUTE de încercări. Suma enormă cheltuită
O șoferiță a luat permisul auto după SUTE de încercări. Suma enormă cheltuită