Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cum arată primul 11 al FCSB fără alte transferuri. Verdictul lui Mihai Stoica: „Absolut!”

Cum arată primul 11 al FCSB fără alte transferuri. Verdictul lui Mihai Stoica: „Absolut!”

Cum arată primul 11 al FCSB fără alte transferuri. Verdictul lui Mihai Stoica: „Absolut!”
Primul 11 FCSB. FOTO Sport pictures

Mihai Stoica a anunțat cum ar putea arăta primul 11 al FCSB în cazul în care nu vor mai avea loc alte transferuri.

Fanii roș-albaștrilor sunt nemulțumiți de cum decurge campania de mercato. Până acum, Gigi Becali a fost lovit de refuzuri din partea jucătorilor străini. A mutat doar în defensivă, acolo unde l-a adus pe Ronny Labonne din liga a treia franceză.

În lipsa unor transferuri de top, pare că echipa nu va avea evoluții peste așteptări în noul sezon folosind același lot care a clacat pe finalul sezonuui recent încheiat. Mihai Stoica a ținut să precizeze că și cu acest lot se poate ajunge în Conference League.

Cum arată echipa FCSB după plecarea lui Darius Olaru și un singur transfer finalizat

Gigi Becali a decis să îl lase pe Darius Olaru să plece la Union SG, în schimbul a 3 milioane de euro și a rămas fără căpitanul de drept. Și Florin Tănase e pe picior de plecare la chinezi, în timp ce Dumitru Dragomir a anunțat că Ștefan Târnovanu va ajunge la o echipă bună, cel mai probabil în următoarea perioadă.

Există riscul ca FCSB să rămână fără cei mai importanți fotbaliști din lot și să nu aibă cu cine să acopere locurile lăsate libere. Până acum, doar Ronny Labonne a fost transferat de la Caen. Fundașul francez ar putea evolua pe postul veteranului Vali Crețu (37 de ani), în banda stângă.

La capitolul plecări, FCSB a anunțat că a renunțat la serviciile lui Vlad Chiricheș, Baba Alhassan, David Kiki, Mamadou Thiam și Daniel Graovac.

Mihai Stoica crede în șansele roș-albaștrilor de a se califica pe panoul principal din Conference League cu lotul pe care îl are acum la dispoziție Marius Baciu.

„Hai să facem un exerciţiu, Târnovanu, Creţu sau Rabonna, Dawa – Mihai Popescu sau Duarte, Risto Dadunovic. Vorbesc despre meciuri de cupe europene la momentul ăsta, adică fără under. Ofri Arad şi Lixandru şi Joao Paulo. (…) Pe urmă, Miculescu, Cisotti sau Tănase, Tavi Popescu si Bîrligea, ţi se pare că e o echipă slabă?! (nr. se poate califica în Conference League?) Absolut!”, a precizat oficialul FCSB, la Prima Sport.

Cota totală a roș-albaștrilor a scăzut la 31 de milioane de euro: au căzut pe locul 2

Într-un clasament al celor mai valoroase echipe din Superliga, FCSB a ajuns pe locul secund. Lotul roș-albaștrilor e cotat la doar 31.3 milioane de euro, potrivit Transfermarkt, în timp ce lotul Universității Craiova, campioana en-titre, este de 34.5 milioane de euro.

Ca și comparație, la începutul sezonului trecut, FCSB avea un lot cotat la 52.8 milioane de euro, în timp ce oltenii erau abia pe locul 4 cu un lot cotat la 29.9 milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]