Dinamo a obținut calificarea matematică în play-off-ul Superligii 2024/2025 cu două meciuri înaintea finalului de sezon regular, o performanță extraordinară dacă ne gândim că vara trecută „câinii roșii” se salvau in extremis de la retrogradare. Un factor esențial pentru parcursul formidabil al dinamoviștilor îl reprezintă suporterii care au mobilizat permanent echipa cu o pasiune devenită deja blazon. Cum arată berea specială a dinamoviștilor pentru play-off? Și cum de o produce tocmai nepotul lui Mircea Lucescu?
Într-un reportaj video special, ProSport a avut acces direct la unul din secretele deosebite ale dinamoviștilor. Matei Lucescu, fiul antrenorului Răzvan Lucescu și nepotul selecționerului Mircea Lucescu, se ocupă de afacerea în care familia a investit deja 7.500.000 de euro: producerea berii de tradiție Grivița. De aici și până la Dinamo a fost doar un pas!
Fost jucător și antrenor emblematic al lui Dinamo, Mircea Lucescu a transmis legătura de suflet și către nepotul său, Matei Lucescu. Acesta a pus la punct o colaborare cu clubul alb-roșu prin care produce special pentru suporterii echipei lui Kopic o bere unică!
În exclusivitate pentru ProSport, Matei a prezentat produsul cu care fanii dinamoviști speră să sărbătorească tot mai multe victorii în play-off și a dezvăluit inclusiv că e o variantă a berii lui preferate:
Produsul meu preferat e Grivița Clasic, am făcut o etichetă mai vintage, care reprezintă tradiția brandului, istoria lui. Mai nou am scos o variantă fără alcool, care cumva a plecat tot din lumea fotbalului. Aveam nevoie de un produs de servit pe stadion. Am început o colaborare cu cei de la Dinamo și am creat un produs special pentru ei, o bere fără alcool. Oamenii s-au îndrăgostit de acest produs, le-a plăcut foarte mult, și l-a îmbuteliat cumva la cererea lor”
Descoperă în reportajul video integral de mai jos cum arată berea specială a dinamoviștilor:
Sunt șanse foarte mari ca în curând suporterii români să poată consuma bere slab alcoolizată și pe stadioane, așa cum se întâmplă în campionatele vest-europene, la competițiile de club europene și chiar la EURO! După cum ProSport a anunțat aici în exclusivitate, încă din luna ianuarie, detaliind proiectul, deputatul AUR Ciprian Paraschiv, fost căpitan la Poli Iași și delegat de meci UEFA, a inițiat procesul de modificare a Legii 4.
Noul proiect pentru o „Lege Paraschiv” vizează, practic, un cadru normativ aproape nou, care să îl înlocuiască pe cel actual. Printre cele mai importante noutăți în lucru se află și introducerea berii alcoolizate pe stadioanele din România. Asta pe lângă eliminarea zonelor tampon care micșorează capacitatea arenelor sportive, permiterea utilizării pirotehnicelor în mediu controlat și cu proceduri speciale de siguranță, facilități dedicate persoanelor cu nevoi speciale și eliminarea abuzurilor împotriva suporterilor prin incoerențele legislative existente sau absența prevederilor exprese.
Susținem restructurarea Legii 4 și proiectul lui Ciprian Paraschiv! Îl felicit pentru inițiativă. E clar că e nevoie de o lege adaptată fotbalului din 2025, în care suporterii și cluburile, cei care produc spectacolul sportiv, să fie respectați. E trist că a trebuit să așteptăm atâta amar de ani pentru asta. Trebuie să trecem de la o legislație nord-coreeană la una europeană și sper ca și autoritățile implicate în organizarea evenimentelor sportive să fie alături de consensul nostru. Am semnale că schimbările din această zonă, din ultima vreme, au adaptat și viziunea lor, așa că totul ar trebui să decurgă spre o lege modernă și eficientă” – Ovidiu Costeșin, director general Universitatea Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER