Cornel Dinu și-a pierdut răbdarea după prima înfrângere suferită de Dinamo în actuala ediție de campionat. Principala țintă a atacului său a fost Andrei Ncolescu, dintr-un motiv cât se poate de clar: transferurile pe care le-a realizat.
După trei etape, „câinii roșii” – care și-au recăpătat dreptul de a evolua în cupele europene prin ieșirea din insolvență – ocupă poziția a 12-a. Cinci puncte îi despart de liderul momentului, Rapid.
Analizând meciul cu Oțelul Galați, scor 1-2, „Procurorul” și-a început tirada cu tânărul Adrian Caragea, căruia i-a recomandat să se orienteze spre un alt domeniu de activitate, apoi a desființat transferurile echipei sale de suflet.
În schimb, a avut cuvinte de laudă la adresa unuia dintre jucătorii aduși de Oțelul în această perioadă de mercato: brazilianul Kazu, marcatorul golului decisiv al partidei.
„Caragea, apucă-te, copile, de altceva că mai ai timp să faci carieră în alt domeniu! Și ia-l și pe Pop cu tine! S-a jucat mai cursiv în repriza a doua, „câinii” au „mușcat” repede (mediocrul Sivis a marcat cu noroc, din două încercări, în minutul 49) și se părea că Dinamo, care acoperea mai judicios terenul, poate întoarce rezultatul.
Greșit! Gazdele au făcut 2-1 în minutul 62 prin brazilianul cu chip asiatic Kazu (cum pot, domnilor conducători doar de imaginea proprie de la Dinamo să găsească toate echipele stranieri care știu fotbal și voi aduceți doar ratați?!), cu un șut parabil la colțul lung, dar pe care Roșca (am început să am multe semne de întrebare despre adevărata sa valoare…) nu l-a putut nici măcar respinge în corner.
Apoi Oțelul s-a retras să-și păstreze avantajul și Dinamo a avut câteva ocazii mari, neinspiratul și lentul, cel puțin la Galați, Boateng (74) și, mai ales, nonfotbalistul Caragea (78, cap aiurea din 3 metri, cu toată poarta în față și 84, singur cu portarul Dur-Bozoancă, a tras în acesta pe o lansare perfectă a singurului jucător cu notă onorabilă de trecere din haită, Cristian Mihai – ocazii rarisime, execuții jenibile)”, a transmis Cornel Dinu pentru fanatik.ro.
În textul respectiv, fostul mare jucător și antrenor al lui Dinamo a cuprins întreaga etapă de campionat, îndreptându-și, prin urmare, atenția și asupra celor de la FCSB, care au suferit, de asemenea, prima înfrângere pe propriul teren, în fața Farului, scor 1-2.
„Prostia lui Târnovanu este de neiertat, dar nu el le-a pierdut meciul „fecebecalioților”. Și nici gămanul de Găman. Problema este în capul „vedetelor” campioane”, a opinat Cornel Dinu, în stilul caracteristic.