Gigi Becali a rupt tăcerea la aflarea veștii că Andrei Cordea a semnat cu rivala CFR Cluj. Surprinzător, i-a transmis mijlocașului că nu este supărat și a explicat motivele pentru care nu a insistat pentru repatrierea sa.
Pentru Nelu Varga, mutarea reprezintă o adevărată lovitură. Acesta a și făcut, de altfel, anunțul, arătându-se încântat că l-a convins să-și pună semnătura pe contract.
În tricoul roș-albastru, Cordea a bifat nu mai puțin de 95 de apariții, între 2021 și 2023, contribuind cu 16 goluri, plus 13 pase decisive. Gigi Becali a recunoscut că a demarat negocierile pentru a-l repatria, dar a avut anumite ezitări, motiv pentru care nu s-a arătat deranjat de trădare. Ba chiar l-a asigurat pe omologul din Gruia că nu are resentimente.
„Acum am aflat că Andrei Cordea a semnat cu CFR Cluj. Nu sunt supărat, nu e nicio problemă. Chiar i-am spus lui Meme după ce mi-au zis toți că e liber de contract că eu nu mai vreau să aduc la FCSB jucători mici cum sunt Ștefănescu, Cordea, Băluță și alții de genul ăsta.
Să fie sănătos băiatul, să facă treabă acolo. Nu e nicio supărare pe Cordea sau pe Neluțu Varga că l-a luat pe Andrei Cordea. Bravo lui Varga, ei știu mai bine de ce jucători au nevoie”, a declarat latifundiarul din Pipera pentru fanatik.ro.
CFR Cluj l-a antamat pe Andrei Cordea în contextul accidentării grave suferite de Mohammed Kamara în meciul cu Paksi din primul tur preliminar al Europa League. Acesta va avea nevoie de cel puțin trei luni pentru a se recupera complet.
„Andrei Cordea a semnat cu CFR Cluj. Mă bucur foarte mult că am reușit să-l conving. Sper să-l ajute Dumnezeu și să avem rezultate importante împreună. Să luăm campionatul și să ne calificăm în grupele unei competiții europene.
Cordea a fost de la început prima mea opțiune pentru a-l aduce la CFR Cluj. Restul discuțiilor care s-au purtat au fost doar întâmplătoare. Cordea este jucătorul CFR-ului și Dan Petrescu poate să fie mulțumit de venirea lui”, a spus Nelu Varga, potrivit sursei citate.
Fostul mijlocaș al campioanei era liber de contract din iulie 2027, când s-a despărțit de saudiții de la Al Tai, pentru care a evoluat în ultimele două stagiuni. Spre deosebire de Gigi Becali, fanii s-ar putea să digere mai greu vestea, ținând cont că l-au rugat insistent, prin intermediul rețelelor de socializare, să revină.