Cum a fost primit Valentin Țicu la Dinamo! „Nu mă așteptam să ne fie coleg”. EXCLUSIV

Andrei PreotuDaniel NazareFlorentin Dincă

Valentin Țicu a semnat cu Dinamo, în ciuda faptului că fundașul stânga n-a mai jucat fotbal de un an și jumătate din cauza accidentări grave la genunchi și a complicațiilor ulterioare.

Fix din cauza acestor motive, transferul a fost unul surprinzător chiar și pentru noi săi colegi, Cristi Mihai declarând că nu se aștepta să-l aibă coechipier pe fostul petrolist.

Transferul Valentin Țicu la Dinamo i-a surprins până și pe noii săi colegi

Valentin Țicu a fost alegerea lui Dinamo pentru a fi concurentul pe post lui Raul Opruț pe postul de fundaș stânga. Totuși, apărătorul venit liber de contract, după despărțirea de Petrolul Ploiești, n-a mai jucat un meci oficial din vara anului 2024, atunci când a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate, a meniscului, urmată de o operație și complicații care i-au prelungit perioada de inactivitate.

În atare condiții, mutarea a fost o mare surpriză, chiar și pentru noi săi coechipieri cu care a plecat deja în cantonamentul din Antalya, Cristi Mihai afirmând sincer că nu se aștepta să fie coleg cu acesta.

(n.r. – despre Valentin Țicu) Am vorbit cu el la Săftica. este un jucător foarte bun, îl așteptăm la antrenamente cu mare drag și să ne ajute cât mai mult. Nu mă așteptam să ne fie coleg, dar l-am primit cu mare entuziasm, este noul coleg și așteptăm să fie 100%”, a declarat Cristi Mihai, pentru Prosport.

Referitor la obiectivul numărul 1 în cantonamentul de iarnă, fostul jucător de la UTA nu are decât un singur gând: Eu, personal, în Antalya, îmi doresc să nu ma accidentez, iar apoi, ca și grup să ne antrenăm bine, să rămânem sănătoși până la începerea campionatului și după, iar în prima etapă să fim toți apți de joc. Nu ne gândim acolo deocamdată, ne focusăm pe pregătire și când ne vom întoarce în România ne vom gândi și la primul meci.

Foto: Sport Pictures

Unde și-a petrecut sărbătorile de iarnă

Pariul” câinilor în 2026, Cristi Mihai a dezvăluit unde și-a petrecut sărbătorile de iarnă. De Crăciun a fost la Viena, alături de prietena sa, iar mai apoi a chefuit de Revelion cu familia și rudele sale.

Pregătiți de muncă, să ne antrenăm 100% pentru a da totul în campionat. Nu m-am distrat prea mult de sărbători, am fost în vacanță. Am fost plecat la Viena, cu iubita, apoi m-am întors acasă și mi-am petrecut majoritatea timpului cu ai mei.

Sunt fresh, sunt 100%, abia aștept să încep munca. E frig aici, ne așteptam să fie căldură mai mare, dar nu contează temperatura, sperăm să dăm totul și să fim sus acolo în clasament”, ne-a mai declarat mijlocașul roș-albilor”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro