Ion-Andrei Gherasim (54 de ani), fost șef de cabinet al lui Corneliu Coposu și actual preşedinte executiv al fundației cu același nume, a dezvăluit cu ce echipă de fotbal din Superliga a ținut toată viața cel considerat simbolul democrației românești.
La data de 11 noiembrie 2025 se vor împlini nu mai puțin de 30 de ani de la trecerea în neființă a liderului PNȚ, devenit ulterior PNȚCD, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat.
Ion-Andrei Gherasim, ex-șef de cabinet al lui Corneliu Coposu și actual președinte executiv al fundației care îi poartă numele celui urmă menționat, a dezvăluit în cadrul unui interviu pe care l-a acordat la emisiunea „Nocturne” de pe TVR 1, cu jurnalista Marina Constantinescu, numele echipei de fotbal pe care a susținut-o toată viața liderul PNȚ.
Aparent, pe lângă pasiunea înflăcărată pe care a avut-o pentru politică, pasiune care s-a consacrat într-o luptă aprigă împotriva comunismului, Corneliu Coposu a fost și un mare fan al „sportului rege”. Iar echipa pe care a iubit-o din tot sufletul a fost Universitatea Cluj.
Coposu s-a născut în comuna Bobota, aflată la nord-vest de Cluj-Napoca, în județul Sălaj. Însă, adevăratul motiv pentru care liderul PNȚ a susținut „șepcile roșii” a fost altul: echipa a fost înființată în 1919, la scurt timp după Unirea Transilvaniei cu România, care a avut loc la Alba Iulia, la data de 1 decembrie 1918.
Pe mine m-a fascinat. Eu nu eram copilul de 13-14 ani care să joace fotbal, să meargă la lapte gros, la ascunselea, la chestii precum acestea. Mie îmi plăcea să stau să ascult. Și ce mi-a plăcut prima dată, când am început să îl înțeleg pe Corneliu Coposu, deși eu practic îl cunoscusem dinainte de a mă naște, mi-a plăcut că mi-a dat importanță. Că m-a făcut să mă simt important. M-a întrebat ce fac la școală, cum îl cheamă pe prietenul meu, m-a întrebat câte goluri am dat… Atunci am aflat, de exemplu, că era Universitatea Cluj. Și a început să îmi povestească de echipa asta… Pfai, zice: „Eu, când eram student, mergeam la meciuri, haide U”. Îmi povestea… Și atunci a spus prima dată că asta este singura echipă de fotbal din România creată în urma unui mare act istoric, actul Unirii de la Alba Iulia. Cum să nu iubești „șepcile roșii”?!”, a declarat Andrei Gherasim, la emisiunea „Nocturne” de pe TVR 1.
La data de 11 noiembrie 2025 se vor împlini fix 30 de ani de la trecerea în neființă a lui Corneliu Coposu, rămas în istoria României drept un adevărat simbol al democrației.
Coincidență sau nu, fix în 2025, echipa sa de suflet, Universitatea Cluj, luptă să câștige titlul național în Superliga României.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, „șepcile roșii” ocupă locul 4 în clasament, cu 51 de puncte. Însă, echipele de pe primele două poziții, Universitatea Craiova și FCSB, au ambele câte 52 de puncte. Așadar, diferența e nesemnificativă înainte de intrarea în play-off.
Revenind la Corneliu Coposu, acesta a absolvit Dreptul și a practicat jurnalismul ca meserie, fiind ziarist. De asemenea, în politică s-a remarcat ca fiind un apropiat al lui Iuliu Maniu, ex-lider național-țărănist.
Corneliu Coposu a fost membru al PNȚ până în 1947. După instaurarea regimului comunist, el a ajuns să fie deținut politic și pus să trăiască în condiții extrem de aspre timp de aproximativ 17 ani.
Ulterior, după Revoluția din 1989, el a devenit liderul PNȚ, redenumit cu această ocazie în PNȚCD. A condus partidul până la moartea sa din 1995.
Pe lângă faptul că este văzut drept un simbol al democrației românești, Corneliu Coposu este considerat și astăzi de anumiți specialiști drept singurul om politic pe care l-a avut România de după Decembrie 1989.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER