Cristiano Bergodi, vești bune despre fotbalistul pentru care Universitatea Cluj s-a luptat cu FCSB și Dinamo. Când ar putea reveni pe teren

Vlad Măcicășan
Cristiano Bergodi așteaptă vești bune. Sport Pictures

Cristiano Bergodi a primit vești încurajatoare în legătură cu unul dintre jucătorii care ar putea să rezolve o problemă importantă la Universitatea Cluj.

Tehnicianul „șepcilor” a venit cu informații proaspete despre starea fotbalistului suflat de ardeleni rivalelor FCSB și Dinamo.

Cristiano Bergodi așteaptă vești bune: „A făcut în aceste zile un examen tomograf”

Luca Szimionaș (20 de ani) este considerat, la nivelul său de vârstă, unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai României. Mijlocașul central de 20 de ani s-a făcut cunoscut în Italia, unde a avut evoluții foarte bune pentru Verona Primavera. De acolo a ajuns în naționala U19 României și a fost unul dintre remarcații Campionatului European U19, disputat anul trecut.  A urmat promovarea la naționala U21 și interes din partea mai multor cluburi.

Universitatea Cluj a punctat pe piața transferurilor în momentul în care i-a obținut semnătură lui Luca Szimionaș. Ardelenii l-au achiziționat pe fotbalistul în vârstă de 20 de ani de la Verona, echipă care a păstrat însă 50% din drepturile financiare ale unui viitor transfer.

Asta după ce Dinamo și FCSB s-au luptat pentru a-l „semna” pe fotbalistul născut la Timișoara.

Luca Szimionaș, în tricoul naționalei României de tineret, s-a transferat la Universitatea Cluj. Foto Instagram lucaszimionas

Oficialii de la U Cluj văd în transferul lui Szimionaș nu doar achiziția unui fotbalist de viitor, dar și o rezolvare a problemei pe care o ridică „regula under 21”. Doar că, la aproape două luni de la momentul transferului pe Cluj Arena, Luca Szimionaș nu a debutat încă.

Fotbalistul este accidentat, dar Bergodi spune că a primit vești bune în legătură cu situația sa medicală. Antrenorul speră să-l poată avea la dispoziție în scurt timp.

„La Szimionaș trebuie să vedem, a făcut în aceste zile un examen tomograf pentru a vedea fractură. Ar putea reveni mai devreme. Este un tânăr pe care l-am luat de la Verona și poate fi util. Este un «under» și asta este important. Dar trebuie să așteptăm”.

Cristiano Bergodi nu înțelege rostul „regulii under 21”. FOTO: SportPictures

Cristiano Bergodi ar scoate „regula U21”: „Eu sunt de ideea că tinerii joacă dacă sunt buni”

Portarul Ștefan Lefter (21 ani) a fost soluția cea mai utilizată de Cristiano Bergodi în perspectiva respectătii regulii under 21. Portarul naționalei de tineret are pe conștiință ultimul gol încasat de ardelenii în meciul pierdut cu Rapid (3-4).

În continuare, Cristiano Bergodi nu este de acord cu “regula under 21”. “Eu sunt de ideea că tinerii joacă, dacă sunt buni. Sunt buni joacă, nu joacă pentru că este această regulă. Unii au ieșit la rampă în anii trecuți, alții nu. Nu e ușor să vorbim de această regulă, dar eu aș fi mulțumit cu ideea că tinerii joacă dacă au merit, dacă merită pentru că sunt buni”, a spus antrenorul italian.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]