Cristiano Bergodi, anunț despre achizițiile pe care le-a cerut urgent conducerii: „Trebuie să transferăm!”

Cristiano Bergodi, anunț despre achizițiile pe care le-a cerut urgent conducerii: „Trebuie să transferăm!”
FOTO: Sportpictures

Cristiano Bergodi a anunțat că U Cluj are nevoie de transferuri în această vară, după ultimul meci al sezonului, remiza cu Dinamo, scor 1-1, în etapa a 10-a din play-off.

Ardelenii au încheiat o stagiune foarte bună, cu locul 2 în campionat și finală de Cupă, dar antrenorul italian a transmis că lotul trebuie întărit pentru ca echipa să poată rămâne la același nivel și în sezonul următor.

Bergodi a cerut transferuri

U Cluj a deschis scorul cu Dinamo prin Andrei Gheorghiță, după aproximativ o jumătate de oră, însă „câinii” au egalat pe final prin Musi. Bergodi a spus că rezultatul a lăsat un mic regret, mai ales după ocazia avută de Postolachi.

„Ei au controlat jocul, dar și noi în anumite momente. Rămâne regretul că după ce am dat gol, am avut ocazia mare prin Postolachi. S-a terminat așa sezonul, suntem mulțumiți, publicul a fost mulțumit de ce a văzut în acest sezon pe teren”, a spus Cristiano Bergodi.

Antrenorul a amintit și de parcursul echipei de când a venit la Cluj. Bergodi a preluat formația în octombrie, într-un moment dificil, iar finalul de sezon a depășit așteptările inițiale.

„Când am venit în octombrie era situația un pic tristă, nici nu m-am gândit că ajungem până în acest punct, loc 2 și finală de Cupă. Am luptat în cele două meciuri, trebuie să fim mulțumiți, să ne bucurăm de aceste momente. Îi felicit pe băieți pentru că au fost 7 luni importante, ei sunt principalii actori”, a declarat italianul.

Bergodi a transmis însă că perioada următoare este foarte importantă. U Cluj va avea doar aproximativ 20 de zile de vacanță, apoi va începe cantonamentul, iar după aceea vine primul tur din Europa League. În acest context, antrenorul le-a transmis conducătorilor că este nevoie de întăriri.

„Cred că trebuie îmbunătățit lotul de jucători. După 20 de zile de vacanță avem cantonament și apoi primul tur de Europa League. Am văzut că au fost probleme anul trecut. Conducerea știe, am vorbit puțin, trebuie să facem ceva neapărat ca să ne menținem”, a spus Bergodi.

Ce a declarat marcatorul ardelenilor

Andrei Gheorghiță, marcatotul ardelenilor, a spus că speră ca echipa să înceapă în forță noul sezon și să le ofere suporterilor cel puțin aceleași satisfacții.

”Mă bucur că am încheiat sezonul cu dreptul, este bine pentru moralul meu. O să mergem în vacanță, ne liniștim puțin și sper să începem sezonul următor în forță. Probabil că vor fi niște schimbări în această pauză, eu mai am contract pe încă doi ani. Indiferent de cât joc, dau 150% la fiecare antrenament.

Le ”mulțumesc” celor din staff că mi-au așa puține minute, pentru că m-au făcut la antrenament să dau totul. În momentul în care m-a băgat să joc, am încercat să profit. Să sperăm că vor fi cât mai multe tururi, acești fani merită, ne-au susținut tot sezonul și le mulțumim pe această cale. Sperăm să-i facem cel puțin la fel de mândri în sezonul următor. Săptămâna trecută a fost una dificilă, dar eu zic că este cel mai bun sezon din istorie”, a spus Gheorghiță la flash-interviu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro