Atmosfera este incendiară în Bănie înaintea meciului dintre Universitatea Craiova și U Cluj, duel care poate decide titlul în Superliga.
Cristiano Bergodi, tehnicianul formației ardelene, a simțit deja tensiunea uriașă din jurul partidei. Antrenorul lui U Cluj a fost luat în primire de mai mulți suporteri olteni înaintea confruntării de pe „Ion Oblemenco”, în momentul în care și-a făcut apariția la stadion.
„Cristiano, nu acum!”, i-au strigat fanii Craiovei tehnicianului italian, într-o referire clară la faptul că ardelenii pot încurca planurile oltenilor în lupta pentru campionat. Bergodi a reacționat însă calm și și-a continuat drumul spre vestiare.
Universitatea Craiova și U Cluj se întâlnesc de la ora 20:30, într-un meci uriaș din etapa a 9-a a play-off-ului. Oltenii pot deveni campioni matematic dacă se impun pe teren propriu. De partea cealaltă, un succes al „șepcilor roșii” ar dinamita complet lupta pentru titlu și ar transforma formația lui Bergodi în favorită înaintea ultimei etape.
Meciul vine la doar câteva zile după finala Cupei României, câștigată de Craiova după loviturile de departajare. În plus, în turul play-off-ului, U Cluj s-a impus categoric cu 4-0 în fața oltenilor, astfel că ne putem aștepta la orice rezultat.
Înaintea jocului, Cristiano Bergodi a vorbit și despre arbitraj. Tehnicianul italian a spus că speră ca atât arbitrul de pe teren, cât și VAR-ul să fie la nivelul unui asemenea meci.
Antrenorul lui U Cluj a făcut referire și la două faze controversate din meciurile Craiovei cu CFR Cluj și Dinamo.
„Eu sper ca arbitrajul să fie OK. Este important și la VAR să fie persoana potrivită pentru un astfel de meci. VAR a devenit ceva foarte important. Nu mai e important doar ca arbitrul de pe teren să fie atent, la ce viteză este pe gazon.
Va fi Marcel Bîrsan la meci? Eu l-am considerat întotdeauna un arbitru bun. Nu mă gândesc la asta, chiar dacă Universitatea Craiova a fost avantajată în două meciuri de arbitraj, cu CFR Cluj și cu Dinamo, în două faze interpretabile…”, a spus Cristiano Bergodi.
Tehnicianul și-a ales echipa pentru duelul decisiv din Bănie:
U Cluj (1-4-2-3-1): Lefter – Mikanovic, I. Cristea, Coubiș, Chipciu – Codrea, Bic- Stanojev, Nistor, O. Mendy – Lukic.
Rezerve: Gertmonas, Coșa – Miguel Silva, G. Simion, Pall, Drammeh, El Sawy, Gheorghiță, Macalou, Postolachi, A. Trică