MERCATO Cristiano Bergodi a anunțat plecarea lui Andrei Coubiș de la U Cluj: „Nu mai este jucătorul nostru!”

Sonia Baciu
Cristiano Bergodi a anunțat plecarea lui Andrei Coubiș de la U Cluj: „Nu mai este jucătorul nostru!”
Cristiano Bergodi, antrenorul lui U Cluj. Foto: SportPictures

Cristiano Bergodi (61 de ani), tehnicianul vicecampioanei României, a anunțat plecarea lui Andrei Coubiș (22 de ani) de la U Cluj, plecare ce a avut loc cu numai câteva zile înante de meciul din turul 2 preliminar al Conference League, care se dispută joi, 23 iulie.

Coubiș a fost transferat la U Cluj la începutul lui ianuarie 2026, de la Sampdoria, inițial sub formă de împrumutul, ca în această vară să fie activată clauza pentru realizarea transferului definitiv.

Pentru U Cluj, Coubiș a jucat în 20 de meciuri. cu două goluri și o pasă decisivă.

Cristano Bergodi a anunțat plecarea lui Andrei Coubiș de la U Cluj 

Antrenorul vicecampioanei U Cluj, Cristiano Bergodi, a vorbit despre situația echipei sale înainte de meciul contând pentru turul 2 preliminar din Conference League, cu Brann (Norvegia), și a anunțat plecarea lui Andrei Coubiș, care a decis să evolueze în liga secundă din Anglia, la Lincoln City.

„Andrei Coubiș a plecat cu două zile în urmă, ne-a salutat. Bravo lui! Suntem bucuroși pentru el, pentru cariera lui, ne-a ajutat. El nu mai este jucătorul nostru și vorbim doar de cine a rămas și cine sperăm că va veni. Trebuie înlocuit, trebuie să facem ceva în mercato”, a declarat Bergodi, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, antrenorul a subliniat că pentru această partidă nu știe dacă bosniacul Jovo Lukic (27 de ani) va fi inclus în lot, având în vedere că este în urmă cu pregătirea, după ce a revenit de la CM 2026, unde naționala sa a ajuns în faza 16-imilor.

„Nu știu dacă va juca Jovo Lukic, a avut zile libere. Este în urmă cu pregătirea. Îl avem pe Alibek Aliev, dar vom vedea. Avem ultimul antrenament. Pentru noi e foarte important și este golgheterul campionatului.

Este foarte importantă experiența lor în Europa League. Întâlnim o echipă bună. Și noi am jucat în preliminarii, dar, din păcate, nu am reușit să trecem la penalty-uri de Dinamo Kiev.

Brann este o echipă foarte bună. E o echipă tipică din Scandinavia. Joacă 4-3-3, dar se apără altfel, sunt o echipă bună. Nu avem probleme medicale, vedem la Mikanovic, dar e recuperabil. Lefter nu poate juca”, a declarat Cristiano Bergodi.

U Cluj – Brann, la Sf. Gheorghe

Meciul dintre U Cluj și Brann de pe 23 iulie, de la ora 20:00, se va juca pe stadionul celor de la Sepsi, la Sf. Gheorghe, din cauza festivalului Untold, care urmează să aibă loc în perioada 6-9 august. Pregătirile au fost deja demarate, Cluj Arena fiind una dintre locațiile festivalului.

„Mă aștept să facem un meci frumos. Jucăm acasă, dar nu e chiar acasă. Din păcate, este Untold și avem această problemă. Mă aștept ca băieții să facă o figură frumoasă. Este un meci foarte dificil. Ei sunt în plin campionat, noi nu, dar am făcut două meciuri cu Dinamo Kiev și asta îmi dă încredere”, a mai spus Bergodi.

După meciul cu Dinamo Kiev, din 16 iulie, ca urmare a incidentelor ce au avut loc pe Cluj Arena, UEFA a decis amendarea clubului, cu 59.000 de euro, precum și o sancțiune administrativă, de închidere a Tribunei a 2-a. Aceasta din urmă a fost suspendată pentru o perioadă de doi ani și va fi aplicată doar în cazul în care vor exista noi incidente.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]