Cristi Borcea a făcut anunțul așteptat de toți fanii „alb-roșii”: „Voi veni alături de Dinamo!”

Cristi Borcea a făcut anunțul așteptat de toți fanii „alb-roșii”: „Voi veni alături de Dinamo!”
Colaj ProSport

Cristi Borcea (56 de ani) a reconfirmat public că este gata să revină aproape de Dinamo București, la mai bine de un deceniu distanță de când a ieșit din acționariatul clubului.

Concret, milionarul a început să investească în „Ștefan cel Mare” în anul 1995 și a continuat să finanțeze echipa până în 2012.

Cristi Borcea așteaptă finalizarea noului stadion Dinamo și va reveni în „Ștefan cel Mare”

Noul stadion Dinamo se află oficial în șantier, procesul de demolare fiind în plină desfășurare, iar arena în valoare de 172.000.000 de euro ar trebui să fie gata în cel mult 36 de luni.

Fanii așteaptă cu nerăbdare casa modernizată de peste 25 de mii de locuri, însă la fel de nerăbdător ca suporterii este și Cristi Borcea, fost acționar în „Ștefan cel Mare”.

De altfel, pe parcursul ultimilor ani, Cristi Borcea a sugerat în repetate rânduri că se gândește să revină alături de Dinamo, în eventualitatea în care echipa va avea un stadion propriu la cele mai înalte standarde.

Rămâne de văzut cum se va întâmpla acest lucru. Cristi Borcea va putea fi alături de echipă în calitate de sponsor, prin multiplele sale societăți cu cifre de afaceri de milioane de euro, sau l-ar putea sprijini din umbră pe fiul său cel mare, Patrick, care ar putea decide să devină acționar.

Însă, cert este că Borcea nu s-a răzgândit și de curând a reconfirmat public că abia așteaptă să revină lângă clubul care i-a marcat o bună parte din viață:

„Odată cu noul stadion, o să vin și eu în cupele europene alături de Dinamo. Normal că m-au încărcat niște emoții mari când am făcut demolarea. Acolo au fost cele mai importante rezultate după anii 90. Am fost și eu legat de ele, în conducerea clubului. Campionate, meciuri în cupele europene. Au fost satisfacții mari. Sunt firme serioase care sunt implicate acolo. În momentul în care se va face și stadionul, totul va trece la un alt nivel. Înainte de asta, să nu uităm, trebuie și acea asociere cu CS Dinamo. Să nu mai fie mai multe Dinamo, ci un singur club. Ionuț Lupescu să fie președintele Consiliului de Administrație, iar Andrei Nicolescu să conducă clubul. Vor face o echipă extraordinară”, a declarat Cristi Borcea, potrivit Digisport.ro.

Echipa creată în jurul antrenorului Zeljko Kopic îl încântă maxim pe Cristi Borcea

Cristi Burcea a făcut și o analiză asupra actualei generații de jucători de la Dinamo, care în sezonul 2025-2026 luptă cu șanse reale la cucerirea titlului. „Câinii” și-au întărit din nou echipa, după ce l-au convins să semneze gratis pe atacantul George Pușcaș.

Aducerea internaționalului român, cu 11 goluri marcate în 46 de apariții pentru prima reprezentativă, l-a încântat maxim pe Cristi Borcea, care a declarat:

„Dinamo a luat fix ce trebuia, pe George Pușcaș. Opțiune mai bună a unui român nu exista. Eu îl văd pe Pușcaș un vârf de atac foarte bun. Se va impune la Dinamo și va reveni la naționala României. Dinamo este o echipă de posesie și va marca goluri foarte multe cu Pușcaș în față. (n.r. că Pușcaș nu a jucat 8 luni) Astea nu se uită (n.r. calitățile). Nicio apărare din România nu o să le stea în cale lui Karamoko și Pușcaș. Și în spatele lor Cîrjan. Nu există apărători în SuperLiga care să le facă față”, a mai spus fostul acționar din „Ștefan cel Mare”, conform aceleiași surse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania