Eugen Neagoe n-a avut costumul de marinar precum domnul Goe în opera lui Ioan Luca Caragiale. N-a avut nici sacou, ci doar o geacă groasă din cauza frigului.
A așteptat nerăbdător meciul, nu trenul ca personajul din Republică, și a primit o corecție serioasă. La 0-2 în minutul 17 nu s-a gândit deloc, nici în cele mainegre vise. N-a invocat în timpul meciului nici arbitrajul ca în Antalya, unde părea că „băieții în negru” sunt problema, nu Mateiu sau Hanca.
Craiova a trecut în viteză pe lângă o echipă care a părut debusolată, mai ales în prima parte a partidei în care doar 1.000 de spectatori au înfruntat gerul. Un 3-0 care arată diferența de valoare. Nu a contat nici terenul, nici frigul, Craiova superioară.
Partida de la Ploiești începea dezechilibrat: gazdele la evitarea retrogradării, oltenii spre titlul de campioană la care visează de aproape 35 de ani. Mai mult, prahovenii aveau cel mai slab atac din Superliga. Chiar și ultima clasată, Metaloglobus, marcase cu trei goluri mai mult decât trupa lui Eugen Neagoe.
Meciul avea o miză aparte pentru olteni: victoria o păstra lider și după prima etapă din 2026.
Filipe Coelho a început partida fără Baiaram în ofensivă și fără Băluță, cu Nsimba și cu Etim în avanposturi. Chică Roșă, golgeterul prahovenilor în pregătirile din Antalya, a rămas și el pe banca de rezerve la gazde. În schimb, Rareș Pop de la Rapid a apărut în primul 11.
2-0 în campionat și 4-0 în Cupa României fuseseră duelurile din finalul lui 2025. Deci, zero în dreptul ploieștenilor.
Petrolul a început însă sus meciul, decisă, însă craiovenii au câștigat teren datorită tehnicii superioare. Dar gazdele au stat bine, au jucat la limita regulamentului în primele 15 minute. Serioți și atenți, pentru a stopa „iureșul” trupei din Bănie.
Echilibrul se rupe în minutul 16 și 17, când Nsimba reușește dubla. Prima oară din penalty, apoi cu un șut plasat de la 18 metri. Fundașii ploieșteni au făcut act de prezență, iar nervii lui Neagie ajunseseră la maximum. Cred că deja se gândea la următorul meci.
Papp e la un pas de 1-2, dar nu ajunge la minge. Articulațiile, vârsta, durerile – măcar una îi creează și disconfort și nu ajunge la minge. Așa că rămâne 0-2.
Se face însă 0-3, Etim marchează în minutul 38 după o fază de PlaYStation și zarurile sunt aruncate. Dar rămâne 0-2 după ce VAR-ul, arbitrii care s-au gândit peste 2 minute, vede un ofsaid de câțiva centimetri.
Repriza se termină cu Craiova în posesie, iar problema învingătoarei e decisă mult prea devreme. Doar acel 3-3 de la Arad, din prima etapă, îndeamnă la prudență.
Eugen Neagoe schimbă forțat la pauză, iese Ignat și V. Gheorghe și intră Chică Roșă și Andrei Dumitrescu. Nu mai are nimic de pierdut, Craiova însă rămâne în aceleași poziții, fără modificări,
Petrolul – Universitatea Craiova 0-4 (0-2)
Repriza se termină cu Craiova în posesie, iar problema învingătoarei e decisă mult prea devreme. Doar acel 3-3 de la Arad, din prima etapă, îndeamnă la prudență.
Petrolul încearcă mai mult după pauză, chiar reușește să joace de la egal la egal, dar fără a schimba tabela. Intră Băluță și Baiaram în minutul 65.
Gazdele, impulsionate de pe margine de Eugen Neagoe, încearcă să țină de minge, dar valoarea rivalei este net superioară. Rareș Pop se vede că a venit târziu, iar la mijlocul terenului n-au fost alte variante mai bune. Nici măcar Dulca n-a putut împinge mai mult liniile.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Feugen-neagoe-filipe-coelho-1400x1050.jpg)
Cei doi antrenori Eugen Neagoe si Filipe Amaral Rino Coelho se saluta inaintea meciului dintre Petrolul Ploiesti si Universitatea Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni 19 ianuarie 2026. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Gicu Grozav are șansa unui 1-2 în minutul 80, șut în blocaj, iar la faza următoare Baiaram marchează după o nouă eroare a defesivei prahovene și se face 0-3. Baiaram, rezervă, ajunge la cota 7 și nu pare deranjat de statutul de rezervă, așa cum era în mandatul lui Mirel Rădoi.
Meciul curge spre final, cu o victorie a oaspeților care nu poate fi contestată. Se face 0-4 în munutul 95, un penalty obținut de Băsceanu după o fază realizată tot de el.
Eugen Neagoe privește spre viitor și nu se vede nimic, mai ales după ce rivala Csikszereda a învins Botoșaniul. La Craiova titlul de campioană pare mai aproape ca niciodată. Chiar dacă mai e mult până la finalul Superligii.