Primul derby din Superligă în 2025 va avea loc duminică, de la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco” din Bănie, Universitatea Craiova – Dinamo.
Partida Universitatea Craiova – Dinamo va fi arbitrată de Szabolcs Kovacs, ajutat de asistenţii Alexandru Cerei şi Alexandru Ioan Corb. În camera VAR vor fi Ovidiu Haţegan şi Vasile Marinescu.
Antrenorul Universităţii Craiova, Costel Gâlcă, este satisfăcut de forma arătată de echipă înaintea debutului oficial din 2025 şi consideră că a fost o soluţie optimă efectuarea stagiului de iarnă pe plan local.
Costel Gâlcă spune că plecarea spaniolului Gregorio Sierra, cu câteva zile înaintea reluării campionatului, i-a dat planurile peste cap, deşi fundaşul de 31 de ani fusese folosit destul de rar pe parcursul acestui sezon.
„Ştiu că este un meci important pentru noi, cu un rival, Dinamo a crescut mult în ultimul an, a demonstrat-o prin jocurile pe care le-a făcut, e meritul antrenorilor, lotului al celor de la scouting, care au adus jucători foarte buni. Dar şi ei au puncte slabe. Pentru noi, e important să ne concentrăm doar pe joc şi toată energia noastră să fie acolo, să ne gândim la cele 3 puncte.
Fac un apel la jucătorii şi suporterii noştri să ne concentrăm doar pe joc, să lăsăm deoparte ce s-a întâmplat în meciul tur. Avem calitate în echipă, un joc foarte bun şi trebuie să câştigăm. Politic e un jucător important pentru ei. Ne dorim să aducem un atacant, dar trebuie să ne uităm bine şi să alegem bine, sunt mulţi jucători propuşi, este vorba şi de fair-play-ul financiar şi este mai greu.
De la începutul sezonului erau trei jucători care puteau pleca în orice moment Ivan, Mitriţă şi Bancu. Sierra a plecat din probleme personale, nu pentru că am renunţat noi la el. Bineînţeles că mi-a dat planurile peste cap, pentru că era un jucător care putea să ne ajute, dar când jucătorii nu sunt sută la sută cu mintea aici, e greu să-i opreşti. Am demonstrat că putem câştiga şi pe terenuri impracticabile, dacă avem atitudine. Am avut condiţii bune, am jucat şi amicale, este perfect că am rămas în ţară”, a declarat Costel Gâlcă.