Costel Gâlcă a anunțat obiective mărețe la reunirea lotului Universităţii Craiova: „Vrem titlul şi Cupa României!”. Transferul care este o prioritate pentru olteni

Costel Gâlcă a anunțat obiective mărețe la reunirea lotului Universităţii Craiova: „Vrem titlul şi Cupa României!”. Transferul care este o prioritate pentru olteni
Foto: Sportpictures
  • Publicat:

Costel Gâlcă a condus azi prima şedinţă de pregătire a iernii, în Bănie, la complexul „Ilie Balaci”, acolo unde jucătorii de la Universitatea Craiova vor efectua şi stagiul de pregătire de iarnă. Ştiinţa şi-a stabilit şi un amical, cu Oţelul Galaţi, pe 11 ianuarie, la Bucureşti.

Costel Gâlcă a scăpat de demitere în iarna aceasta, aşa cum a informat ProSport, înlocuirea sa cu Mirel Rădoi nefiind efectuată din pricina clauzei de reziliere de 500.000 de euro, la care antrenorul nu a dorit să renunţe.

Costel Gâlcă, optimist înainte de pregătirea de iarnă de la Universitatea Craiova: „Începem cu gândul de a câştiga titlul şi Cupa României”

Costel Gâlcă a declarat, la reunirea lotului Universităţii Craiova, că obiectivele sale vizează eventul, pe care îl are în palmares ca antrenor cu FCSB, în 2015.

Aşa cum a anunţat şi înainte de pauza de iarnă, antrenorul spune că aşteaptă ca lotul să fie întărit, un atacant fiind principala ţintă a oltenilor în această perioadă de mercato. Gâlcă a anunţat că Andrei Ivan poate să plece, din punctul său de vedere, atacantul nereuşind să marcheze vreun gol în acest sezon.

„Începem cu gândul de a câştiga titlul şi Cupa României, nu va fi uşor, dar echipa va fi pregătită pentru a aborda şi campionatul şi Cupa. Suntem un club care îşi doreşte foarte mult, nu e uşor, dar cu ajutorul fanilor vom putea ajunge acolo. Bineînţeles că sunt mai încrezător ca în vară, pentru că avem ceva timp împreună şi în aceste zile puţine până la începerea campionatului vom fi mai omogeni şi vom arăta altfel. Am fi avut nevoie de mai mult timp, dar ne vom adapta.

Sigur vor mai veni jucători, am spus că avem nevoie de un atacant, e prioritate pentru noi, eu îmi doresc să vină cât mai repede, sunt mai multe propuneri. Deocamdată, am stabilit un amical, cu Oţelul Galaţi, vom mai vedea şi pentru al doilea. Eu am optat să facem stagiul acasă, e mai adecvat, dacă timpul permite, să nu mai pierdem timpul cu avioane. Avem două meciuri importante la început, cu Dinamo şi Rapid şi sperăm să luăm maximum de puncte.

Mi-a plăcut atitudinea pe care a avut-o echipa pe finalul campionatului. Sperăm să avem şi noroc să scoatem mai multe puncte, am avut multe ocazii şi nu le-am concretizat. Dacă Ivan are ofertă, poate să plece, el era unul dintre jucătorii care putea să plece de la începutul campionatului”, a declarat Costel Gâlcă.

Primul meci al Universităţii Craiova după pauza de iarnă va fi derby-ul cu Dinamo, programat duminică, 19 ianuarie. Ştiinţa a încheiat anul 2024 pe locul 4, cu 35 de puncte, la două puncte de primele două clasate, Universitatea Cluj şi FCSB, şi la un punct de Dinamo.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Velea, primul mesaj după scandalul monstru de la Neatza: Urmează ceva…
Alex Velea, primul mesaj după scandalul monstru de la Neatza: Urmează ceva…
A doua zi după debutul de vis în Serie A, italienii i-au dat o nouă poreclă lui Florinel Coman
A doua zi după debutul de vis în Serie A, italienii i-au dat o nouă poreclă lui Florinel Coman
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
”A pierdut toate mingile”. Gigi Becali a anunţat deja prima plecare a verii
”A pierdut toate mingile”. Gigi Becali a anunţat deja prima plecare a verii
Fundaşul vine la FCSB în această iarnă, după ce Gigi Becali a plătit 500.000 de euro. MM Stoica :
Fundaşul vine la FCSB în această iarnă, după ce Gigi Becali a plătit 500.000 de euro. MM Stoica : "Acum…
Andreea Bănică, imagini de infarct! Solista și-a etalat 'bustul jucăuș' spre deliciul fanilor! S-a văzut aproape tot
Andreea Bănică, imagini de infarct! Solista și-a etalat 'bustul jucăuș' spre deliciul fanilor! S-a văzut aproape tot
S-a aflat adevăratul motiv al retragerii Simionei Halep. Va fi mamă!
S-a aflat adevăratul motiv al retragerii Simionei Halep. Va fi mamă!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - Iubitule, ți-am cumpărat bere, mici și sunt fără chiloței!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - Iubitule, ți-am cumpărat bere, mici și sunt fără chiloței!
Bugetarul care a luat primă de 100.000 de euro
Bugetarul care a luat primă de 100.000 de euro "loveşte" din nou. Şi-a câştigat pensie specială de ocnaş pentru că…
Este OFICIAL! S-a confirmat: Suntem sau nu SINGURI în Univers?
Este OFICIAL! S-a confirmat: Suntem sau nu SINGURI în Univers?
Reacţia lui Gigi Becali, după ce Klaus Iohannis şi-a dat demisia! Atac la Călin Georgescu: Vorbește numai tâmpenii
Reacţia lui Gigi Becali, după ce Klaus Iohannis şi-a dat demisia! Atac la Călin Georgescu: Vorbește numai tâmpenii
Ce a pățit Florina din București, după ce a comandat o porție de cartofi prăjiți în restaurantul lui Dani Oțil
Ce a pățit Florina din București, după ce a comandat o porție de cartofi prăjiți în restaurantul lui Dani Oțil
Reguli RAR 2025. De ce acte ai nevoie pentru înmatricularea autovehiculului
Reguli RAR 2025. De ce acte ai nevoie pentru înmatricularea autovehiculului
Liderii AUR cer reluarea turului II al alegerilor anulate. Mutare-bombă după demisia lui Klaus Iohannis
Liderii AUR cer reluarea turului II al alegerilor anulate. Mutare-bombă după demisia lui Klaus Iohannis
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
CFR Cluj urcă pe primul loc în Superligă
CFR Cluj urcă pe primul loc în Superligă
2025: Cât e amenda pentru șoferii care circulă prea încet? Limita impusă de Codul Rutier
2025: Cât e amenda pentru șoferii care circulă prea încet? Limita impusă de Codul Rutier
Raluca Bădulescu s-a lăsat pe mâna medicului estetician înainte de Asia Express: „Nu vreau să-mi fâlfâie fălcile”
Raluca Bădulescu s-a lăsat pe mâna medicului estetician înainte de Asia Express: „Nu vreau să-mi fâlfâie fălcile”
×