Nicușor Bancu a vorbit despre meciul pe care nu-l poate uita, fiind foarte dezamăgit de deznodământul acelui joc.
Concret, liderul celor de la Universitatea Craiova s-a referit la meciul pierdut cu AEK Atena, din grupa principală a UEFA Conference League.
Universitatea Craiova a fost la un pas de a trece de grupa principală a UEFA Conference League, însă AEK Atena i-a eliminat pe olteni într-un meci incredibil.
Duelul desfășurat la Atena a fost câștigat de formația din Grecia, scor 3-2, chiar pe final de meci, spre dezamăgirea oltenilor. Nicușor Bancu, liderul formației din Bănie a recunoscut că acel eșec nu poate fi uitat, mai ales că echipa a fost la un pas de a se califica mai departe în competiție.
„Da, chiar mă bântuie. Noaptea când mă pun în pat îmi aduc aminte de acel moment. Chiar dacă văd un meci la TV îmi trece prin minte acel moment de la Atena.
O să trăiesc cu el toată viața, o dezamăgire foarte mare. Ne-a părut rău, puteam face un lucru nemaiîntâlnit la Universitatea.
Nimeni nu se aștepta să facem atâtea puncte și să facem meciuri bune cu marile echipe ale Europei. Dacă o să jucăm în campionat cum am făcut-o în Europa nimeni nu cred că ne poate pune probleme.
Probabil au mai fost, dar este una dintre cele mai multe dezamăgiri din viața mea. Nu am putut să dorm. A fost foarte greu, e greu să vorbesc despre asta. În oraș s-a vorbit numai de bine, clubul a fost mulțumit de ceea ce am realizat”, a declarat Nicușor Bancu, potrivit Digi Sport.
Situația de pe banca Universitatea Craiova s-ar putea schimba total, în cazul în care actualul antrenor Filipe Coelho va decide să dea curs ofertelor din străinătate. O variantă care părea, până nu demult, imposibilă a început să fie vehiculată tot mai des în jurul clubului din Bănie.
Rezultatele obținute de Craiova în ultima perioadă l-au adus pe Coelho în atenția celor de la Pafos FC, formație care evoluează în competițiile europene și care s-a despărțit recent de Juan Carlos Carcedo.
Tehnicianul spaniol a părăsit Ciprul după doi ani și jumătate, perioadă în care a câștigat titlul de campion. Acum a semnat cu Spartak Moscova.
În acest context, Mihai Rotaru ar avea deja o primă opțiune în cazul unei despărțiri de Coelho. Surprinzător, numele aflat în capul listei ar fi Mirel Rădoi, fostul antrenor al oltenilor.
O eventuală revenire a lui Rădoi ar fi una cu totul neașteptată, având în vedere modul abrupt în care s-a produs despărțirea, pe 10 noiembrie. De atunci, tehnicianul nu a mai apărut în spațiul public și nu a fost implicat în alte proiecte. Argumentul celor care susțin această variantă este legat de faptul că Rădoi a fost implicat în construcția actualului lot și că atașamentul său față de Craiova ar fi rămas neschimbat.