Coregrafie spectaculoasă a suporterilor celor de la UTA în ziua în care clubul împlinește 80 de ani!

Călin MNERIE
Coregrafie spectaculoasă a suporterilor celor de la UTA în ziua în care clubul împlinește 80 de ani!
Foto: UTA, 18.04.2025

La ora 20, a început meciul eveniment de la Arad, UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe, din cadrul etapei a 5-a a play-outului SuperLigii. Gruparea arădeană sărbătorește chiar astăzi 80 de ani de când baronul Francisc Neuman, cel care dă numele arenei din Arad, a început povestea echipei ce avea să producă a 8-a Minune a Lumii.

În toamna anului 1970, Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc o elimina pe Feyenoord Rotterdam, campioana lumii la acea vreme.

Mesaje personalizate pentru „stranierii” lui Rednic

În startul confruntării din această seară, peluza arădeană au afișat o spectaculoasă coregrafie 3D în care au reamintit inclusiv de momentul eliminării celebrei formații olandeze.

Pe o pânză imensă, fanii i-a adus un tribut clubului UTA, menționând toate numele pe care echipa lor de suflet le-a purtat de-a lungul istoriei, ITA sau Flacăra Roșie, dar aplicând și stema celor de la Feyenoord. Iar în centrul, cifra 80, adică anii de glorie a „roș-albilor”, care au adunat șase titluri de campioană și două cupe ale României. „Peste Ligă, peste vreme, clasament sau scor” – a fost mesajul ce a însoțit coregrafia din Peluza „Iosif Petschovschi”.

Echipa lui Mircea Rednic a venit într-un tramvai „roș-alb” ce a plecat din fața primăriei din Arad și s-a oprit în fața arenei din Calea Aurel Vlaicu. La intrarea în vestiar, jucătorii celor de la UTA a avut parte de o surpriză. Fiecare dintre ei a fost așteptat cu o diplomă de mulțumire pentru că sunt parte din istoria clubului de oe Mureș.  Mesajele au fost personalizate în limba maternă.

Echipele de la UTA – Sepsi 1-1

UTA Arad: Iliev – Râpă, Paulolo, Benga, Dussaut – Rassoul – Danciu, Mpoku, Van Durmen, Tzioni – Costache. Antrenor: Mircea Rednic
Rezerve: Gorcea, Trif, Conte, Omondi, Zsori, Harrison, Matei, Effiong, Olar Taroi, R. Cristea
Sepsi OSK: Niczuly – Oteliță, Ninaj, Haruț, Dumitrescu – Mino Sota, C. Matei, Mailat – Babunski, Omondi, Neskovic. Antrenor: Dorinel Munteanu
Rezerve: Gyenge, Oroian, Simic, Fl. Ștefan, Siger, Skorup, Kallaku, Drăghiceanu, Ghimfuș, El Sawy, M. Coman

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]