Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Clauza libertății. Câți bani plătește Daniel Pancu dacă vrea să rezilieze unilateral contractul cu CFR Cluj

Clauza libertății. Câți bani plătește Daniel Pancu dacă vrea să rezilieze unilateral contractul cu CFR Cluj

Clauza libertății. Câți bani plătește Daniel Pancu dacă vrea să rezilieze unilateral contractul cu CFR Cluj
FOTO SPORT PICTURES

S-a aflat suma pe care ar trebui să o plătească Daniel Pancu dacă vrea să plece de la CFR înainte de finalul contractului.

Daniel Pancu a venit într-un moment extrem de dificil la CFR. A scos echipa din criză și a readus-o în lupta pentru cupele europene. Antrenorul român a semnat până la finalul acestui sezon, cu prelungirea automată a înțelegerii dacă ajunge în tururile preliminare din cupele europene. În cazul în care ar apărea oferte pentru antrenor și nu ar ajunge la o înțelegere cu clubul să fie lăsat să plece, Pancu ar fi bun de plată să își rezilieze unilateral contractul.

Suma uriașă pe care trebuie să o plătească Pancu să plece de la CFR

Antrenorul celor de la CFR este în grafic pentru calificarea în cupele europene. A dat un restart echipei când nimeni nu mai spera că poate ajunge în play-off. Și conducerea clubului e încântată de munca noului tehnician, iar Iuliu Mureșan a anunțat că ar dori să continue cu el și sezonul viitor.

Giovanni Becali a dezvăluit ce clauză există în contractul lui Daniel Pancu. Celebrul impresar a precizat că dacă echipa ajunge într-o competiție europeană înțelegerea se prelungește automat, fapt care i-ar putea dăuna lui Pancu. Antrenorul ar fi nevoit să plătească 50.000 de euro dacă la finalul sezonului ar primi o ofertă mult mai convenabilă financiar de peste hotare.

„Dacă Pancu intră într-o cupă europeană, e normal că se prelungește contractul automat, cu niște date fixate dinainte. E o opțiune pe care clubul o face și e unilaterală. E bilaterală dacă Pancu plătește și o despăgubire, 50.000 de euro. Ceea ce ar fi nimic, dacă el ar avea ofertă din altă parte. Dar totul depinde din ce punct de vedere va fi clubul în acel moment, economic”, a precizat Giovanni Becali, la Fanatik.

Pancu vrea condiții ca la Real Madrid

La CFR au fost și vremuri mai bune, iar antrenorul clujenilor ar vrea ca acestea să se repete și în mandatul său.

„Este o veste importantă (n.r. – achitarea datoriilor). Nu știu de emoții. Conducerea știe mai bine, sigur, dar e foarte important că s-a rezolvat și problema asta de ordin financiar. Iar noi, prin rezultatele noastre sportive, să aducem, din nou, o stare cum a fost aici.

Am auzit, mi s-a povestit, că au fost condiții de nivel de Real Madrid la CFR Cluj și mi-aș dori să le trăiesc și eu, dar contează foarte mult partea asta sportivă”, a transmis tehnicianul, potrivit paginii de YouTube a clubului.