Portarul Ștefan Târnovanu (26 de ani) a avut parte în sezonul trecut de toanele lui Gigi Becali (68 de ani) și nici în cel actual nu se simte prea bine. Ciprian Tătărușanu (40 de ani) a reacționat.
Retras din activitate de mai bine de 2 ani, Ciprian Tătărușanu consideră că Ștefan Târnovanu a fost o victimă colaterală a regulii U21.
Regula U21 în fotbalul românesc a fost introdusă la începutul sezonului 2016/2017 în primul eșalon. Concret, echipele au obligația să folosească un jucător de tineret tot meciul.
Din acest motiv, au existat situații hilare, în care Dan Petrescu a făcut o schimbare în martie 2020 după doar 25 de secunde.
Acum 6 ani, exista obligativitatea ca o echipă să înceapă un meci cu 2 jucători de tineret. „Bursucul” s-a conformat, dar după nici jumătate de minut l-a scos pe Fică.
În sezonul trecut, Gigi Becali a dat ordin ca fotbalistul U21 să fie portarul Popa, astfel că Târnovanu a stat pe banca de rezerve. Povestea s-a repetat și în acest campionat.
„Este clar că i-a stagnat cariera. Nu cred că e normal ca, în calitate de portar, să fii schimbat la orice greșeală și să ți se pună ție totul în cap. El a fost o victimă colaterală a regulii U21.
Din câte știu, s-a antrenat bine și sper ca, odată cu venirea noului antrenor, să revină la nivelul pe care l-a arătat.
(n.r. Târnovanu a recunoscut că a apelat la un psiholog) Am avut și eu momente dificile în carieră și nu am apelat la un psiholog. Bine, acum 10 ani nici nu știam că există.
Am suferit, bineînțeles, ca orice jucător, dar îți vezi de treabă. Rezultatele o să apară dacă ești constant”, a declarat Tătărușanu, la emisiunea Digi Sport.
În decembrie 2025, Tătărușanu a oferit un amplu interviu în exclusivitate pentru ProSport în care a vorbit despre cât de greu i-a fost la începutul carierei.
El s-a referit mai ales la perioadele în care greșea la unele meciuri și a dezvăluit că doar datorită unui psihic puternic a reușit să treacă mai departe.
„Nu poți să dormi. Te gândești la aceea greșeală și la ce e mai rău, că nu o să mai joci, că o să rămâi pe bancă, că nu o să mai devii fotbalist unde ți-ai dorit și așa mai departe.
Dacă nu stai bine cu psihicul, nu ajungi să joci fotbal profesionist. Probabil eu și cei care am făcut-o așa ne-am născut. Cu psihicul care ne-a ajutat să devenim fotbaliști profesioniști.
Pur și simplu, așa am fost născut, nu puternic. Pur și simplu, așa a fost caracterul meu, gena de la părinți transmisă, așa m-am născut.
Nu poți să ignori presa. Toți citim presa după meciuri, să vedem reacțiile oamenilor din fotbal și este normal că nimănui nu-i place să fie criticat sau să se vorbească rău de el.
Dar ăsta este fotbalul, este normal, este cu dus și cu întors. Când joci prost ești criticat, când joci foarte bine, lumea te ține în brațe”, a spus el în discuția cu Daniel Nazare.