Ciprian Marica a oferit o reacție fără precedent, care a surprins pe toată lumea, în momentul în care a fost întrebat dacă mai există blaturi în fotbalul românesc.
Fostul internațional a declarat că este convins că la noi în țară, mai ales în ligile inferioare, încă există meciuri trucate. Mai mult de atât, oficialul celor de la Farul Constanța a precizat că Federația Română de Fotbal este conștientă de acest lucru.
Ciprian Marica, acționar al celor de la Farul Constanța, a vorbit recent despre situația în care se află fotbalul românesc. Fostul mare internațional a surprins pe toată lumea în momentul în care a fost întrebat dacă mai există blaturi la noi în țară. Acesta a declarat că în România mai există meciuri trucate, mai ales în ligile inferioare. Mai mult de atât, Ciprian Marica a precizat că Federație Română de Fotbal cunoaște aceste detalii.
„Mi se pare suspicios ce este la Liga a 2-a. Multe jocuri care se petrec acolo… Acolo mi se pare suspicios și mi se pare că Federația trece pasiv, nonșalant ca și cum nu se întâmplă nimic. (Sunt Blaturi în Liga a 2-a?) Da! Mă uit la meciuri. Nu vreau să dau nume, nu vreau… dar sunt informații pe care le am eu și cu siguranță le au și cei de acolo, din Federație, și nu iau nicio atitudine, nicio decizie!
Vin și îmi spun oamenii: «Vezi că așa se joacă meciul ăsta, ăsta va fi rezultatul, așa va decurge…». Deci știu eu, care nu sunt implicat direct, și cei de la FRF nu?! Din punctul ăsta de vedere, este o problemă serioasă la care Federația se uită pasiv și nu cred că lucrul ăsta e întâmplător. Ca s-o spun pe șleau: nu cred că se întâmplă fără ca Federația să aibă cunoștințe. Știu, dar nu intervin, pentru că le convine”, a declarat Ciprian Marica, conform gsp.ro.
Ciprian Marica consideră că această problemă trebuie să fie rezolvată de Federația Română de Fotbal, mai exact de Comisia de Integritate.
„Trebuie să se dorească o soluție. Atât timp cât unii beneficiază de lucrurile astea și le convin, nu vor să scape de ele. Așa că întrebarea are sens, dar nu pentru mine, ci pentru cei de la butoane, care pot decide. Se pot face lucruri, cu siguranță, însă nu se dorește. Comisia de Integritate n-are nicio valoare!”, a mai spus fostul internațional, conform sursei menționate anterior.