Ciprian Deac a făcut anunțul pe care niciun fan al lui CFR Cluj nu își dorea să-l audă. Fotbalistul în vârstă de 40 de ani și-a anunțat retragerea din fotbal!
Mijlocașul dreapta a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale ale clubului în care le cere suporterilor să vină în număr cât mai mare la partida cu FC Argeș, ultima a sa înainte de a-și agăța ghetele în cui.
Ajuns la 40 de ani, veteranul Ciprian Deac și-a anunțat retragerea din carieră la finalul acestui sezon. Fotbalistul de legendă al lui CFR Cluj a transmis un mesaj în acest sens pe rețelele sociale ale grupării din Gruia și îi roagă pe suporteri să-i fie alături la meciul cu FC Argeș, ultimul său duel din cariera senzațională în tricoul feroviarilor.
„Dragi, ceferiști! A venit momentul în care a trebuit să spun stop călătoriei mele ca fotbalist și să spun că ultimul meu meci în acest tricou va fi cel cu FC Argeș. De mic mi-am dorit, când va fi să mă retrag, să mă retrag cu stadionul plin și să fie un moment special.
Vă aștept cu drag la stadion la ultimul meci ca jucător al acestei echipe, ultimul meci în care voi îmbrăca acest tricou minunat, acest tricou care mi-a adus atâtea bucurii.
Mi-ar plăcea să veniți cât mai mulți la stadion să-mi iau la revedere și totodată să vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat de-a lungul carierei mele de jucător profesionist.
Sper să veniți în număr cât mai mare! Vă îmbrățișez și vă aștept cu mare drag la ultimul meu meci”, a fost mesajul lui Ciprian Deac.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FLovitura-de-teatru-cu-Ciprian-Deac.-Ce-decizie-a-luat-CFR-Cluj-1400x787.jpg)
Sursa: Sport Pictures
Cu această ocazie deosebită, clubul ardelean cheamă susținătorii echipei la meciul din ultima rundă a play-off-ului, programat vineri, 22 mai, de la ora 20.30, pentru a-l sărbători pe „cel mai iubit decar din istoria echipei”.
„Peste 500 de meciuri în tricoul echipei noastre, mii de ore de muncă și o viață dedicată complet sportului pe care l-a iubit din inimă. Ultima etapă din acest sezon nu ne aduce doar un simplu joc: este un meci special pentru o carieră de nota 10 a celui care a dat totul, indiferent de moment.
Vă așteptăm în număr cât mai mare vineri, 22 mai, de la ora 20:30, la meciul de retragere a celui mai iubit decar din istoria echipei noastre: Ciprian Deac!”, a transmis CFR Cluj.