Cine sunt cei șapte străini care s-au reîndrăgostit de Superliga? Doi spanioli sunt pe urmele recordmenului Eric de Oliveira | SPECIAL

Daniel Nazare
Cine sunt cei șapte străini care s-au reîndrăgostit de Superliga? Doi spanioli sunt pe urmele recordmenului Eric de Oliveira | SPECIAL
Eric De Oliveira se bucura in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Dinamo Bucuresti, din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, luni 15 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dintre fotbaliștii străini care s-au transferat până acum în sezonul de față al primului nostru eșalon, Superliga, au fost și 7 reîntorși.

Adică jucători străini care au mai evoluat aici cândva, au plecat apoi să joace dincolo de granițe, iar acum au revenit.

Cine sunt cei șapte străini care s-au reîndrăgostit de Superliga? Doi spanioli sunt pe urmele recordmenului Eric de Oliveira | SPECIAL

În general ne-am obișnuit doar ca românii, vânduți pe sume bune, să revină după ce n-au confirmat în străinătate. Dar avem și astfel de variante.

Astfel, numărul fotbaliștilor străini care s-au reîntors de-a lungul timpului în primul nostru eșalon se ridică acum la 162.

Dintre aceștia, 27 au făcut-o de cel puțin în două rânduri. De cele mai multe ori s-a întors Eric, în patru rânduri.

Habibou este cel care s-a întors după cea mai mare perioadă, 11 ani și jumătate. În sezoanele 2018/19 și 2020/21 au revenit cei mai mulți jucători străini înapoi, câte 23.

Pentru a fi depășit acest număr, ar trebui ca în partea a doua să mai revină încă 17. Ceea ce este greu de crezut că se poate întâmpla.

Din punctul de vedere al naționalităților străinilor reîntorși, cei mai mulți au fost de la mare distanță brazilieni, 23, urmați de croați, 13, portughezi, 12, și bosniaci 11.

Cei 7 străini reveniți în Superliga

  • Jefté Betancor (spaniol / CFR Cluj)
  • Borja Valle (spaniol / Rapid)
  • Tsoumou (congolez / Rapid)
  • Đjoković (croat / FCSB)
  • Houri (francez / CSU Craiova)
  • Carp (est-moldovean / UTA)
  • Ofosu (german / UTA)

Dintre aceștia, Tsoumou, Đoković, Houri și Carp se află la a doua revenire în Liga I.

12 dintre cele 16 echipe au transferat asemenea jucători. Lipsesc la Hermannstadt, Oțelul, „U” Cluj și FC Voluntari.

Impresionează diversitatea lor, aceștia provenind din 17 țări, de pe trei continente. La CFR Cluj și la UTA au venit cei mai mulți, 5, respectiv 4. Cea din urmă continuă asemenea tradiție, căci și în sezonul trecut avea o mulțime de jucători în lot care evolua pentru diverse echipe naționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania