Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cine scapă de retrogradare? S-a încins lupta în partea inferioară a play-outului, unde antrenorii cad ca spicele

Cine scapă de retrogradare? S-a încins lupta în partea inferioară a play-outului, unde antrenorii cad ca spicele

Cine scapă de retrogradare? S-a încins lupta în partea inferioară a play-outului, unde antrenorii cad ca spicele
Foto SPORT PICTURES

Lupta pentru evitarea retrogradării a devenit tot mai încinsă, deoarece Oțelul și Farul, echipe care păreau lipsite de emoții, la începutul play-outului, s-au afundat și ele zona inferioară a clasamentului.

Oțelul s-a devalorizat după ce a pierdut acasă cu Csikszereda și, în deplasare, la Slobozia. Lazlo Balint și-a dat demisia, fiind înlocuit cu Stjepan Tomas. Și Farul a schimbat antrenorul, Ianis Zicu demisionând în weekend, după ce a pierdut consecutiv cu Slobozia și Hermannstadt, iar în locul său a venit Flavius Stoican, care va debuta contra FCSB pe teren propriu.

Cine scapă de retrogradare din Superliga?

În ultimele două etape a urcat însă vertiginos Petrolul, care a obținut șase puncte contra a doua contracandidate directe, Csikszereda și Slobozia.

Anterior, ploieștenii nu luaseră niciun punct din primele două meciuri din play-out, în care au pierdut la Farul și Metaloglobus, fapt care a dus la demisia lui Eugen Neagoe, în locul căruia a venit Mahmet Topal.

Hermannstadt și Slobozia, duel pentru a scăpa de locul 15

În acest moment se conturează două fronturi. Unul pentru evitarea retrogradării directe și unul pentru a scăpa de locurile de baraj.

Socotind că Metaloglobus e ca și căzută în liga secundă, șansele ei de salvare fiind de domeniul fantasticului, pentru a scăpa de locul 15 în luptă sunt Hermannstadt și Slobozia.

Față de restul echipelor de deasupra lor, programul lor este și mai greu, Hermannstadt și Slobozia având câte trei meciuri în deplasare și două acasă. Meciul direct este peste două etape, la Slobozia. Sibiul este dezavantajată și de faptul că întâlnește FCSB pe teren propriu, în vreme ce Slobozia are meci contra campioanei în deplasare.

Farul și Csikszereda, program mai dificil decât Oțelul și Petrolul

Al doilea front are patru echipe, care se vor strădui să scape de cele două locuri de baraj, presupunând că nu vor avea un parcurs dezstruos, care să le afunde mai jos de locul 14. Anul trecut, FC Botoșani, prima echipă aflată deasupra liniei de baraj, s-a salvat cu 29 de puncte. Mergând pe aceeași rețetă, Oțelul mai are nevoie de cinci puncte, Farul și Csikszereda de șase puncte, iar Petrolul de șapte puncte.

Toate cele patru formații menționate au câte trei meciuri pe teren propriu și două în deplasare. Farul și Csikszreda au un program însă mai dificil decât Petrolul și Oțelul, prin faptul că întâlnesc FCSB pe teren propriu și pleacă cu a doua șansă contra actualei campioane.

Un avantaj pentru Petrolul, față de Oțelul, ar fi faptul că joacă ultima etapă pe teren propriu, chiar cu gălățenii, în meciul programat pe 16 mai.

Barajale sunt programate pe 23 și 30 mai

Atunci este programată ultima etapă, în vreme ce la baraj dubla manșă este programată pe 23 mai (turul), respectiv 30 mai (returul).

Dintre echipele de pe locurile 10-13, Oțelul și Farul au beneficiat de rotunjire de puncte la finalul sezonului regular. La fel și Hermannstadt și Slobozia.

Criteriile de departajare în caz de egalitate de puncte sunt:

1. Rotunjirea de puncte. Are câștig de cauză echipa care nu a beneficiat de această facilitate
2. Numărul de puncte de la finalul sezonului regulat
3. Rezultate directe în play-off
4. Golaverajul mai bun din meciurile directe din play-off
5. Numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe din play-off
6. Golaverajul mai bun în toate meciurile jucate în sezonul regulat și play-off / play-out
7. Numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile, adică sezonul regulat plus play-off / play-out
8. Dacă toate criteriile de mai sus nu pot duce la departajarea echipelor, atunci se va disputa un meci de baraj.

Cu cine joacă ultimele clasate în Superliga

Program Oțelul – 24 puncte

UTA (acasă)
Botoșani (deplasare)
Metaloglobus (acasă)
Farul (acasă)
Petrolul (deplasare)

Program Farul – 23 puncte

FCSB (acasă)
UTA (deplasare)
Botoșani (acasă)
Oțelul (deplasare)
Metaloglobus (acasă)

Program Csikszereda -23 puncte

Slobozia (acasă)
Hermannstadt (deplasare)
FCSB (acasă)
UTA (deplasare)
Botoșani (acasă)

Program Petrolul – 22 puncte

Hermannstadt (acasă)
FCSB (deplasare)
UTA (acasă)
Botoșani (deplasare)
Oțelul (acasă)

Program Slobozia – 19 puncte

Csikszereda (deplasare)
Metaloglobus (deplasare)
Hermannstadt (acasă)
FCSB (deplasare)
UTA (acasă)

Program Hermannstadt -18 puncte

Petrolul (deplasare)
Csikszereda (acasă)
Slobozia (deplasare)
Metaloglobus (deplasare)
FCSB (acasă)