Chindia, fără victorie după opt meciuri. Daniel Popa, înainte de jocul cu Sepsi: „Și noi suntem supărați, ca și suporterii”

Chindia, fără victorie după opt meciuri. Daniel Popa, înainte de jocul cu Sepsi: „Și noi suntem supărați, ca și suporterii”
  • Publicat:

Aflată la al patrulea sezon consecutiv pe prima scenă a fotbalului românesc, Chindia are un început ezitant de campionat și, după opt jocuri oficiale, a reușit să strângă doar trei puncte, din trei remize, cu FC Hermannstadt (1-1), Farul (0-0) și UTA (1-1).

În trei jocuri, echipa lui Adrian Mihalcea a deschis scorul, cu FCSB, FC Argeș și UTA, alegându-se cu un singur punct din aceste întâlniri. Cu Petrolul a revenit de la 0-2 la 2-2 în cinci minute, încasând gol imediat după egalare, când adversarul era în inferioritate numerică.

Daniel Popa, înainte de jocul cu Sepsi OSK: ”Trebuie să vină și prima victorie”

Meciul cu Sepsi, programat sâmbătă la Ploiești, de la ora 13:00, a fost prefațat de Daniel Popa, experimentatul atacant al Târgoviștei, trecut și prin Coreea de Sud pentru trei luni, în această primăvară. Popa nu s-a adaptat în Asia și a decis să se întoarcă acasă, la echipa de la care s-a lansat în fotbalul mare. „Am ales cu sufletul”, a explicat vârful Chindiei decizia din iunie.

Daniel, cum vezi meciul cu Sepsi, de mâine?
Va fi un meci foarte dificil. Trebuie să vină și prima victorie. Sper să avem suporterii alături de noi și să ne susțină.

Adrian Mihalcea spunea, la finalul săptămânii trecute, după remiza cu UTA, că meciul de la Arad ar putea fi considerat un restart.
Așa ne dorim, să fie un nou început. Am fost foarte aproape să luăm toate cele trei puncte.

Echipa joacă ofensiv, marchează, dar nu prea strânge puncte. Ce se întâmplă?
Până la meciul cu UTA am jucat ofensiv. Acolo am abordat altfel partida, mai defensiv. Eu sper să luăm puncte cât mai multe în continuare. Trec etapele, avem mare nevoie de puncte, nu ne așteaptă nimeni. Am trecut de jumătatea turului…

A fost și un program dificil pentru voi?
Toate meciurile sunt grele. Am jucat cu primele clasate, da, dar uitați-vă și acum, vin meciuri cu Sepsi și U Cluj, echipe care joacă fotbal.

Ce le transmiți suporterilor?
Îi cred că sunt supărați, dar să știți că și noi suntem la fel de supărați. Îi așteptăm în număr mare cât mai mare la meciuri. Ca și ei, și noi ne dorim doar binele echipei, să continuăm în Liga I și să venim acasă cu tribunele pline, cu mult mai mulți suporteri.

  • În 7 meciuri din cele 8 disputate de Chindia în acest sezon a evoluat Daniel Popa
  • 2 goluri a marcat Popa în acest sezon al Ligii I, cu FCSB și cu Petrolul, ambele meciuri pierdute de Chindia cu 2-3
  • 600.000 de euro este cota de piață a atacantului, conform transfermarkt

Interviul dat de Daniel Popa înainte de Chindia – Sepsi:

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Chindia Târgoviște

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare