CFR Cluj se umple de bani după transferul lui Simone Scuffet în Serie A: suma încasată de Nelu Varga, mult mai mare decât cea vehiculată inițial

Vlad Măcicășan
CFR Cluj se umple de bani după transferul lui Simone Scuffet în Serie A: suma încasată de Nelu Varga, mult mai mare decât cea vehiculată inițial

Nu mai există nici un dubiu că Simone Scuffet va părăsi CFR Cluj și va semna cu Cagliari, nou promovata din Serie A. Presa din Italia a relatat în aceste zile despre mutarea care se pregătea în Sardinia. Care este adevărata sumă de transfer!

În publicațiile online din Italia s-a vehiculat informația că CFR va primi 1 milion de euro pentru Simone Scuffet, cu bonusuri incluse.

CFR Cluj se umple de bani: transferul lui Simone Scuffet la Cagliari poate ajunge la 3,5 milioane de euro

Surse din cadrul clubului din Gruia spun însă că nu aceasta este suma pentru care portarul a fost cedat. Din informațiile ProSport, CFR Cluj și Cagliari au bătut palma pentru un transfer în schimbul a 2 milioane de euro, atât cât își dorea finanțatorul CFR-ului, Nelu Varga. În plus, clujenii ar putea să câștige și mai mult de pe urma portarului pe care l-au luat în vara anului trecut.

În negocierile privind transferul s-a discutat și despre viitoare bonusuri pe care CFR le-ar putea primi. Cele două cluburi au stipulat în contractul de transfer faptul că formația din România mai poate primi bani și în funcție de performanțele lui Scuffet, dar și de performanțele echipei.

Clujenii primesc bani dacă Cagliari se salvează de la retrogradare sau dacă ajunge să joace în Europa în sezonul următor sau dacă Scuffet bifează cel puțin 10 meciuri. Toate aceste bonusuri pot duce suma de transfer până la 3,5 milioane de euro.

În plus, dacă Scuffet va fi vândut în viitor de către Cagliari, CFR va primi 20% din orice sumă care trece de 2 milioane de euro. Portarul de 27 de ani a plecat în această dimineață către Italia, iar astăzi ar trebui să parafeze înțelegerea cu Cagliari, arată Fanatik.

CFR Cluj a dat lovitura cu transferul lui Simone Scuffet. Poate încasa 3,5 milioane de euro în total de la Cagliari. Sursă foto: SportPictures

CFR Cluj face loc tinerilor eligibili pentru regula under 21

Vânzarea lui Scuffet era unul din obiectivele oficialilor din Gruia, pentru această vară. Clujenii pierd unul dintre cei mai buni portari din Superliga României, dar lasă loc pentru Otto Hindrich sau Răzvan Sava. Tehnicianul Andrea Mandorlini ar putea apela la unul dintre cei doi portari tineri pentru a bifa și regula under 21.

Pentru a respecta această regulă, Mandorlini l-a folosit în meciurile amicale și pe mijlocașul Robert Filip. Clujenii mai au în poartă și opțiunile Cătălin Căbuz și Cristian Bălgrădean.

Simone Scuffet a fost una dintre cele mai bune afaceri ale lui CFR Cluj, din ultimii ani. Portarul de 27 de ani a fost adus de la APOEL Nicosia, în iulie anul trecut. Clujenii au reușit să scoată un profit important de pe urma jucătorului pe care CFR l-a adus gratis. Mai mult, Scuffet a avut evoluții apreciate atât în Superliga României, cât și în Conference League.

Cagliari nu este prima expriență a lui Scuffet în Serie A. Portarul născut la Udine are 40 de meciuri bifate în prima ligă a fotbalului italian și a debutat chiar în tricoul echipei din orașul natal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania