Iuliu Mureșan a făcut un anunț extrem de important și a dezvăluit că CFR Cluj va primi 40 de milioane de euro în cea mai tare afacere.
Conform informațiilor oferite de oficialul din Gruia, se pare că Nelu Varga, patronul clubului, a ajuns la o înțelegere cu un grup de afaceriști din Elveția, care sunt gata să preia 39% din acțiunile clubului.
Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a confirmat că Nelu Varga poartă discuții avansate cu oameni de afaceri din Elveția și că aceștia sunt gata să preia 39% din acțiunile clubului.
Oficialul formației din Gruia a transmis că patronul s-a înțeles deja cu elvețienii și consideră că aceasta este o veste bună pentru clubul care s-a confruntat cu mai multe probleme financiare în ultima perioadă.
„Nu este neapărat problema mea, dar ne interesează pentru că este vorba despre viitorul clubului. Elvețienii cunosc, au fost cred că de trei ori în Cluj în ultima vreme.
Neluțu a negociat, că e vorba de acțiunile lui pe care vrea să le vândă. Mie mi-a zis că s-a înțeles cu elvețienii. Nu cred că ar mai fi probleme la club dacă s-ar întâmpla asta.
CFR nu poate să-și propună altceva decât să câștige trofee, pentru că suntem cel mai performant club din ultimii ani, iar drept dovadă stau trofeele”, a declarat Iuliu Mureșan, la Digisport.
Nelu Varga a confirmat că va rămâne cu 39% din acțiunile clubului din Gruia. Astfel, omul de afaceri a mai precizat că, în cazul în care elvețienii se vor implica în Gruia, echipa va avea asigurat bugetul la început de an.
În aceste condiții, CFR Cluj, formație care va reprezenta România în cupele europene în următorul sezon competițional, nu va mai întâmpina probleme financiare.
„Am stabilit că va fi 39%. Eu să mai rămân cu 39%, iar restul să rămână la ceilalți parteneri. Bani în club mereu am băgat eu. În viitor, dacă voi decide să îi primesc în parteneriat pe partenerii mei din Elveția, atunci se va asigura bugetul anual, la început de an.
Punem banii în cont și din banii aceia se organizează managementul clubului”, declara Varga, potrivit Fanatik.