Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ce voia să bage în stadion un minor de 16 ani la derby-ul FCSB – Dinamo 2-1, când a fost prins de Jandarmerie!

Ce voia să bage în stadion un minor de 16 ani la derby-ul FCSB – Dinamo 2-1, când a fost prins de Jandarmerie!

Ce voia să bage în stadion un minor de 16 ani la derby-ul FCSB - Dinamo 2-1, când a fost prins de Jandarmerie!
Foto: Mihai Pop, ProSport

Cele două galerii au oferit spectacole pirotehnice la derby-ul FCSB – Dinamo 2-1, iar surpriza Jandarmilor a fost mare când au percheziționat un tânăr de 16 ani.

Campioana FCSB a învins Dinamo cu 2-1 în etapa 28 a Superligii și a revenit pe primul loc al clasamentului, în timp ce „câinii” încă tremură pentru calificarea în play-off.

La controalele făcute de Jandarmerie înaintea derby-ului FCSB – Dinamo 2-1, forțele de ordine au avut parte de un șoc când l-au văzut pe minorul de 16 ani

Dinamo a deschis scorul în minutul 18, prin Perica, dar gazdele au egalat după numai două minute, prin Baba Alhassan. Roş-albaştrii au înscris în minutul 57, prin Gele, iar în minutul 69 Selmani a scos de pe linia porţii, salvându-şi echipa de la primirea celui de-al treilea gol.

Înaintea meciului, Jandarmii au descoperit, la Arena Naţională, materiale pirotehnice la suporteri prezenţi pentru a asista la meciul FCSB – Dinamo. Potrivit instituției, un minor, de 16 ani, suporter al FCSB, care avea asupra lui cinci materiale pirotehnice. În plus, la trei bărbaţi, suporteri ai FC Dinamo, s-au descoperit mai multe materiale pirotehnice.

Pe cale de consecință, au fost întocmite actele de constatare în scopul înaintării către poliţiştii specializaţi din cadrul Poliţiei Capitalei, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile legii privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, cei trei suporteri dinamovişti care au pătruns pe suprafaţa de joc în prima repriză a meciului, au fost preluaţi de jandarmi. Respectivii au primit amenzi în valoare totală de 3.000 de lei. În plus, li s-a interzis accesul la competiţiile sportive pe o perioadă de un an.

Până la finalul sezonului regulat, FCSB va juca în deplasare cu Rapid și acasă cu Universitatea Craiova, iar Dinamo primește replica lui FC Hermannstadt și evoluează la Arad, cu UTA. În acest moment, „câinii” nu sunt, matematic, calificați în play-off.