Ce transfer a făcut Dinamo! Atacantul vine din Madagascar și vorbește despre destin: „M-au sunat la 3 zile după”

Ce transfer a făcut Dinamo! Atacantul vine din Madagascar și vorbește despre destin: „M-au sunat la 3 zile după”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hakim Abdallah, noul vârf al celor de la Dinamo București, este convins că destinul l-a adus la formația din Ștefan cel Mare.

Hakim Abdallah a dezvăluit cum l-au contact cei de la Dinamo: „Mi-a zis agentul că vor să aibă un zoom-call cu mine. A fost mâna destinului”

Hakim Abdallah, fostul atacant al celor de la Excelsior Virton, ar fi urmat să joace în a treia ligă din Beglia, însă a ales să meargă la Dinamo București. În sezonul regulat, vârful malgașo-francez a bifat 20 de apariții, însă a înscris doar patru goluri.

La trei zile după meciul de baraj dintre Dinamo și FC Argeș, impresarul tânărului atacant și-ar fi înștiințat jucătorul cum că formația din Ștefan cel Mare ar fi interesată de serviciile sale.

„Am avut și alte opțiuni, inclusiv din România, dar și din Belgia, din Franța. Am ales Dinamo fiindcă am văzut primul meci de baraj al lui Dinamo, cu FC Argeș, 6-1, am urmărit partida alături de un prieten, Felix Menn, care a fost în liga a doua din România, la Progresul Spartac.

Mi-a zis: «Trebuie să urmărești câteva meciuri din România, să vezi reacția fanilor, bla bla». A venit la mine acasă, am pus partida la TV. Am zis: «Wow!». Fanii au fost minunați. I-am spus amicului: «Ar fi minunat să ajung să joc acolo!».

Nu aveam nicio discuție cu Dinamo, iar după trei zile de la acest duel m-a sunat agentul meu și mi-a zis că cei de la Dinamo vor să aibă un zoom-call cu mine. E ciudat, de-abia văzusem meciul. Dinamo este un club mare, un loc bun să cresc, să-mi exprim calitățile. A fost mâna destinului! Jur”, a declarat Hakim Abdallah pentru GSP.

Abdallah dorește să simtă atmosfera electrizantă de pe Arena Națională: „Să privesc galeria și să aud ce strigă. Vreau să prind momentul”

Hakim Abdallah a mărturisit că a urmărit partida tur dintre Dinamo București și FC Argeș, scor 6-1, în cadrul barajului de promovare/menținere în Superliga. Atmosfera de pe Național Arena l-a marcat pe fotbalistul naționalei din Madagascar. Noul jucător al lui Ovidiu Burcă vrea să aibă ocazia să joace pe cel mare stadion din România și să simtă atmosfera creată de fanii dinamoviști.

„Adorm în fiecare seară foarte devreme, fiindcă vreau să fiu odihnit și pregătit pentru fotbal. Am văzut și acel meci de baraj, mi-aduc aminte cum urla crainicul stadionului după golurile lui Ghezali: «Lamineeeee».

De-abia aștept să ajung și eu acolo, să simt acea vibrație, sper că va fi momentul meu. Îmi imaginez după ce voi marca un gol, să pun palmele la urechi, privind galeria și să aud ce strigă. Să prind momentul. Vreau să simt! Voi juca într-o atmosferă fantastică, sunt foarte emoționat să fiu într-un asemenea club”, a mai declarat Abdallah.

Hakim Abdallah a lăudat Bucureștiul și a avut doar complimente pentru bucureșteni: „Aici sunt genul de oameni pe care ți i-ai dori ca vecini”

Hakim Abdallah, noul jucător al celor de la Dinamo, a vorbit frumos despre București și despre locuitorii Capitalei.

„Știam că București e capitala României, și nu Budapesta. Acolo unde locuiesc, la Brest, am avut mulți amici români, jucam fotbal în copilărie. Băteam mingea pe maidan, după școală.

Un alt detaliu al destinului, ciudat, sunt mândru să port acest tricou al lui Dinamo acum. Bucureștiul e mare și prima impresie este că acolo sunt genul de oameni pe care ți i-ai dori ca vecini. Nu mi se pare un oraș chiar atât de obositor din punctul de vedere al traficului, am locuit în Paris. Și de acolo cunosc românii, am văzut atâția”, a spus Abdallah pentru aceeași sursă.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare