Ce se întâmplă cu noul gazon al stadionului pe care joacă UTA și ce spune primarul Aradului

Redactor:
Călin Mnerie
Ce se întâmplă cu noul gazon al stadionului pe care joacă UTA și ce spune primarul Aradului
  • Publicat:
  • Actualizat:

UTA este printre puținele echipe din Superligă care au preferat să se pregătească pe plan local pentru reluarea meciurilor pe puncte. Mircea Rednic aprecia vremea bună de la finalul săptămânii trecute, când a condus primele antrenamente noului an, dar de două zile temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius și a și nins la Arad.

Antrenându-se pe un teren aflat la marginea orașului, jucătorii UTA-ei încă protejează noul gazon de pe arena Francisc Neuman, care s-a montat la mijlocul lunii decembrie și pe care Primăria din Arad trebuie să-l recepționeze în zilele ce urmează. Până una alta, angajații firmei Sport Fields au acoperit noul gazon hibrid cu o folie protectoare, ce-l ferește de zăpadă și umiditate. Fiindcă în vestul țării nu mai sunt anunțate precipitații în zilele ce urmează, probabil folia va fi îndepărtată și va fi pornit noul sistem de degivrare.

Primarul Aradului i-a numărat punctele echipei lui Mircea Rednic

Lucrarea amplă de la nivelul terenului din Arad scoate din vistieria muncipalității aproximativ 10.5 milioane de lei, iar primarul orașului e chiar mulțumit că lucrurile au ieșit așa. Călin Bibarț i-a numărat punctele echipei lui Mircea Rednic în perioada în care aceasta a fost nevoită să joace „acasă” la Oradea, Sibiu sau Cluj, iar concluzia e pozitivă.

„Gazonul este finalizat. În momentul de față se lucrează doar la întreținerea și toate tratamentele fitosanitare necesare. Meciul de la sfârșitul lunii, probabil de pe data de 27 ianuarie, așa cum s-a promis, se va juca acasă. Aștept și eu acest prim test al gazonului. Așa, ca un absolvent de Moise Nicoară (n.a. liceu din Arad), de mate-fizică, am făcut un mic calcul, pentru că exista o temere atunci când am început să lucrăm în această perioadă a anului, că echipa, obligată să nu joace pe terenul de acasă, va avea rezultate mai proaste.

Am constatat că, în meciurile de Liga I, meciurile pe care le-a jucat pe stadionul UTA iese o medie de 1,4 puncte pe meci, în timp ce cele pe care le-a jucat pe alte stadioane, considerate tot meciuri acasă, media iese 1,5 puncte pe meci. Deci faptul că au jucat pe alte stadioane nu a influențat, dimpotrivă. Și îl felicit și pe antrenor, pe Mircea Rednic, și pe echipă pentru rezultatele bune.

Mă bucur că acest deranj pe care echipa l-a avut și a fost obligată să meargă în pribegie, să nu beneficieze de un stadion plin cu suporteri, așa cum este la Arad, nu a influențat în mod negativ rezultatele echipei. Sunt convins că la sfârșitul lunii ianuarie, pe un gazon noi și frumos, vor dovedi și vor arăta că sunt cei mai buni și vor câștiga meciul cu Sepsi”, a spus edilul orașului de pe Mureș.

Pierderi de aproximativ 700.000 de euro pentru conducerea clubului arădean

Bibarț nu a vorbit și despre pierderile financiare importante are clubului, prim faptul că echipa a jucat în alte orașe. În special în partidele de la Sibiu și Cluj, trei la număr, UTA a jucat cu stadionul aproape gol, dar și în meciurile cu Craiova și Voluntari, din Cupă sau cea cu Hermannstadt, din campionat, de la Oradea, rețeta financiară a fost slabă.

Suporterii UTA-ei sau spectatorii neutri au umplut arena „Iuliu Bodola” din Oradea doar în confruntările dintre arădenii și echipele bucureștene Rapid și Dinamo. Surse din cadrul clubului vorbesc despre o pierdere totală de 700.000 de euro ca urmare a faptului că UTA nu și-a jucat pe arena Francisc Neuman cele opt confruntări oficiale de la 1 octombrie încoace.

Formația lui Rednic va juca din nou pe arena Francisc Neuman în weekendul 26-28 ianuarie, împotriva formației Sepsi Sfântu Gheorghe. Până atunci, în etapa a 22-a a SuperLigii, arădenii vor evolua pe „Arena Națională”, cu FCSB, pe data de 22 ianuarie.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…