Ce s-a ales de Daniel Niculae și de funcția lui, după ce președintele Rapidului a fost dat afară de Dan Șucu!

Ce s-a ales de Daniel Niculae și de funcția lui, după ce președintele Rapidului a fost dat afară de Dan Șucu!
Foto: Profimedia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Niculae nu va mai fi președintele Rapidului în noul sezon, el fiind „executat” de Dan Șucu după rezultatele slabe din acest sezon ale giuleștenilor, dar mai ales în urma implicării acestuia în dosarul materialelor pirotehnice introduse pe stadioane, acolo unde are calitatea de urmărit penal.

Victor Angelescu, acționarul minoritar din Giulești, a vorbit la telefon cu fostul de acum șef al clubului, și dezvăluit ce stări îl încearcă pe acesta după ce fost pus pe liber de conducerea grupării de sub Grant.

Ce mai face Daniel Niculae, după ce a fost dat afară de Dan Șucu

Dan Șucu nu a suportat umilința trăită în acest sezon, când echipa a terminat pe ultimul loc din play-off, deși în iarnă avea ca obiectiv titlul de campioană. Patronul giuleștean a treacut la măsuri radicale, iar una l-a privit pe Daniel Niculae, pe care l-a dat afară din funcția de președinte al clubului. Fostul atacant a plătit tribut și prin implicarea sa în dosarul introducerii torțelor pe stadioane, unde unde este urmărit penal.

Pe lângă îndepărtarea lui Daniel Niculae, Dan Șucu l-a înlocuit pe Bogdan Lobonț cu celebrul Neil Lennon în funcția de antrenor principal, dar a și numit un nou director sportiv, în persoana lui Daniel Sandu, și a pus un alt director executiv, pe Marian Mihail.

Victor Angelescu a mai vorbit la telefon în ultimul timp cu Daniel Niculae și a povestit ce mai face fostul președinte ale grupării și ce trăiri îl încearcă după ce a fost îndepărtat din Giulești.

„Da, am mai vorbit. Nu vreau să comentez pentru el. Întrebați-l pe dânsul. Mie mi s-a părut că e bine. Fericit nu are cum să fie. Mai ales că am avut un sezon în care nu ne-au ieșit lucrurile. Viața merge înainte și când am vorbit cu el a părut ok. Da. E subiect închis. Nu anunțăm ceva și peste două săptămâni ne răzgândim”, a declarat Victor Angelescu la Fanatik.

Victor Angelescu a dezvăluit de ce a refuzat funcția de președinte. Postul lui Nico rămâne în aer?

Rapid nu a bifat deocamdată nici un transfer, însă în această perioadă s-a concentrat mai mult de partea tehnică și administrativă a clubului. Acționarul minoritar susține că la ora actuală, nu știe dacă va mai aduce pe cineva pe postul de președinte, urmând ca această calitate să fie îndeplinită de un director tehnic.

„Nu mi-a propus domnul Șucu funcția de președinte. Nu cred că aveam cum să îndeplinesc funcția de președinte, nici eu, și nici domnul Șucu.

Nu aveam cum să mă angajez la clubul meu. Și nu cred că am aptitudini să fiu președintele unui club de fotbal. Și nu aveam nici timpul necesar. Mai am de făcut și alte lucruri, așa cum are și domnul Șucu.

În viitor ne gândim să aducem o persoană. Vedem dacă președinte, dacă director tehnic. Om de fotbal, clar”, a mai acționarul minoritar al Rapidului.

 

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Suspecții care i-au răpit copiii milionarului Adrian Marțian au fost identificați! Ce spun anchetatorii și despre
Suspecții care i-au răpit copiii milionarului Adrian Marțian au fost identificați! Ce spun anchetatorii și despre
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la TV
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la…
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Un manechin din România susține că a fost desfigurat la Bucharest Fashion Week. Ce s-ar fi întâmplat în culise: „Violent”
Un manechin din România susține că a fost desfigurat la Bucharest Fashion Week. Ce s-ar fi întâmplat în culise: „Violent”
Subvenții pentru studenți. Primesc 224 de lei pe lună. Ce fac cu banii
Subvenții pentru studenți. Primesc 224 de lei pe lună. Ce fac cu banii
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de disperare ale bărbatului au fost auzite de prietenul individului
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce nu a ajuns să practice meseria dorită
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce…
×