Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ce s-a ales de atacantul pe care Gigi Becali l-a ademenit la FCSB cu „100 de pahare cu vin și o limuzină să se plimbe prin București”

Ce s-a ales de atacantul pe care Gigi Becali l-a ademenit la FCSB cu „100 de pahare cu vin și o limuzină să se plimbe prin București”

Andrei Ducman
07 ian. 2026, 16:30, Superliga
Ce s-a ales de atacantul pe care Gigi Becali l-a ademenit la FCSB cu „100 de pahare cu vin și o limuzină să se plimbe prin București”
Foto: Sport Pictures

Bilel Omrani, unul dintre cei mai râvniți atacanți din Superliga în urmă cu câțiva ani, a ajuns departe de forma care l-a consacrat în tricoul celor de la CFR Cluj.

După ce a semnat cu campioana Superligii în urmă cu trei ani, Bilel Omrani și-a văzut visul de a juca în Liga Campionilor spulberat. Latifundiarul din Pipera s-a săturat repede de fotbalistul cu dublă cetățenie, franco-algeriană, apoi l-a concediat. Interesant e că Gigi Becali l-a ademenit la FCSB cu „100 de pahare cu vin și o limuzină să se plimbe prin București”.

Bilel Omrani, doar o umbră a vedetei din Superliga

După ce a devenit unul dintre cei mai importanți jucători pentru CFR Cluj, Gigi Becali a visat la transferul lui Bilel Omrani la FCSB. Acest lucru s-a întâmplat abia în vara anului 2022, după ce atacantul se săturase de aventura în Gruia.

Acum, la câțiva ani distanță, atacantul se află în lotul formației Anagennisi Karditsa, care evoluează în al doilea eșalon din Grecia. Formația elenă a promovat chiar în vara acestui an. Dar, Omrani a fost dat afară chiar și de greci, la nici jumătate de an de când semnase.

„Nimeni nu o să îi mai achite din străinătate clauza după ce o să îl vadă cu băutură prin taxi. Așa că eu sunt sigur că 3 ani o să rămână la mine fără să îl pierd dacă mi se achită automat clauza lui de reziliere.

Iar lui Omrani, dacă îmi face treabă îi mai dau eu 100 de pahare și îi pun la dispoziție și o limuzină să se plimbe prin tot Bucureștiul. Apariția asta cu imaginile după patru ani e doar o regie ieftina a la Cluj. Însă, vă repet. Cei de la Cluj chiar mi-au făcut un bine”, a spus Gigi Becali pentru Prosport, la vremea respectivă.

Omrani a fost concediat de cinci ori în ultimii doi ani și jumătate, iar pe Transfermarkt are o cotă de 125.000 de euro, departe de maximul pe care l-a avut în urmă cu șase ani, de 3.600.000 de euro.

De-a lungul carierei, Bilel Omrani a evoluat pentru Olympique Marseille B, Olympique Marseille, AC Arles-Avignon, CFR Cluj, FCSB, Petrolul Ploiești, Wisla Cracovia și Politehnica Iași. La nivel profesionist, atacantul a strâns 305 partide, în care a marcat de 54 de ori și a oferit 45 de pase decisive colegilor lui.

Gigi Becali, șir lung de „păcăleli” de la CFR Cluj

Bilel Omrani nu este singurul caz de fotbalist care a eșuat la FCSB, venind de la CFR Cluj. El se alătură unei liste lungi de „decepții”, printre care Antonio Semedo, Cătălin Carp, Gregory Tade, care a devenit „haterul” numărul 1 al campioanei și mulți alții.

Sulley Muniru, Antonio Jakolis, Ionuț Larie, Thierry Moutinho, Rachid Bouhenna sunt alte nume de pe lista dezamăgirilor. Singurele excepții cu rezultate bune pentru bucureșteni au fost Romeo Surdu, care crease un cuplu de atac cu Bogdan Stancu, Paulo Vinicius și Pantelis Kapetanos, care revenise la FCSB.

În total, Gigi Becali a plătit 3.750.000 de euro pentru a aduce jucători de la CFR Cluj.