Ce jucător ar putea ajunge la UTA Arad la schimb cu Otele? Balint îl așteaptă cu brațele deschise

Redactor:
Călin Mnerie
Ce jucător ar putea ajunge la UTA Arad la schimb cu Otele? Balint îl așteaptă cu brațele deschise
  • Publicat:

Sunt ore calde pentru revenirea lui Roger Junio (26 de ani) la UTA. CFR Cluj a propus un schimb sec între fotbalistul brazilian, căzut (din nou) în dizgrațiile lui Dan Petrescu și Philip Otele. Nigerianul a semnat cu campioana României un contract din vară valabil până în 2025 și nu mai face parte din planurile lui Laszlo Balint. Neluțu Varga a declarat deja ca va face tot posibilul să-l ia pe mijlocașul african de la UTA încă din această iarnă și Roger pare „piesa” de schimb perfectă.

Probleme de efectiv pentru Balint la mijlocul terenului

Doar că gruparea arădeană ar dori și ceva bani în schimbul plecării lui Otele în această iarnă.

Se vorbea despre 150-200 de mii de euro, numai că după cele întâmplate în ultimele zile s-ar putea ca pretențiile să scadă drastic sau chiar să fie acceptat schimbul sec cu Roger. Damian Isac acuză o nouă problemă musculară și ar putea rata următoarele 5-6 partide ale echipei, iar Albert Stahl nu e nici el bine după ce a ieșit schiopătând de pe teren în confruntarea de la Craiova, cu FC U. Prin urmare, Laszlo Balint rămâne dintr-un foc fără doi dintre mijlocașii săi, ca să nu mai vorbim de situația disciplinară a lui Batha, care va sta la următorul cartonaș galben, apoi la încă două și – în fine – la fiecare advertisment luat în Superligă.

Uși închise pentru Roger la Cluj

E clar că și brazilianul Roger Junio a simțit că nu mai are un viitor la CFR, după ce Krasniqi și Petrila, concurenții săi pe postul de mijlocaș stânga au și marcat azi în succesul clujenilor (3-0) la Ovidiu, cu Farul, iar dacă Petrescu și-l dorește rapid pe Otele la echipă lucrurile sunt mai mult mai clare. E clar, la Arad, va câștiga cu 5-6 de mii de euro mai puțin pe lună, dar măcar se află într-un mediu în care este apreciat de suporterii „roș-albi” și considerat piesă importantă de antrenorul care a insitat pentru transferul său în România. Iar la nevoie, brazilianul poate evolua și mijlocaș central, așa cum a făcut-o de câteva ori atât sub comanda lui Balint, dar mai ales sub cea lui Ionuț Badea.

Plecat acum un an de la Arad pentru 75 de mii de euro (în condițiile în care oricum semnase cu CFR din vara lui 2022, Roger a jucat în 35 de partide pentru clujeni în toate competițiile (Superliga, Cupa României, Supercupa României, UEFA Champions League – preliminarii și UEFA Europa Conference League – preliminarii și faza grupelor). Brazilianul nu a înscris niciun gol pentru trupa lui Petrescu dar a oferit cinci assist-uri.

Mai caută UTA și un junior?

Totodată, gruparea arădeană se gândește foarte serios să-și mai întărească lotul cu un junior, căci, pe lângă Isac, și Șteau are probleme medicale. Nu atât de grave, dar ele există. Dacă se va considera din cadrul Academiei niciun tânăr fotbalist nu-și poate aduce aportul acum, atunci „oficialii” utiști vor căuta un fotbalist sub vârstă în altă parte.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…