Nelu Varga, finanțatorul celor de la CFR Cluj, este lăudat pentru una dintre mutările sale, pe care le-a realizat recent. Omul de afaceri l-a readus în organigrama clubului pe Iuliu Mureșan, un om de care se leagă multe dintre performanțele echipei din epoca Paszkany.
Dumitru Dragomir, un om apropiat încă de fenomen, deși a ieșit din fotbalul românesc în urmă cu mai bine de un deceniu, laudă mutarea pe care Nelu Varga a realizat-o la CFR Cluj. Patronul ardelenilor l-a adus în conducere pe Iuliu Mureșan, un cunoscut al fostului șef LPF.
În termeni laudativi, Dumitru Dragomir a discutat despre Iuliu Mureșan, proaspăt revenit în calitatea de președinte al clubului CFR Cluj. După plecarea lui Cristi Balaj, Nelu Varga s-a reorientat rapid spre trecutul ardelenilor. „Oracolul din Bălcești” e de părere că mutarea are un bun augur pentru „feroviari”.
„Iuliu Mureșan e un foarte bun conducător. Eu l-am avut pe doctor ani de zile, e de o seriozitate nemaipomenită și se pricepe bine la probleme organizatorice. Bun de tot. Și el, și Paszkany, foarte buni conducători. (S-a întărit Neluțu?) Categoric. Iuliu Mureșan e serios, priceput, asta îi trebuie lui Neluțu”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.
Iuliu Mureșan a fost președinte al clubului CFR Cluj în epoca lui Arpad Paszkany. Omul de afaceri clujean îl vedea pe „doctorul” din Ardeal drept mâna lui dreaptă. Acesta a ocupat funcția de președinte la ardeleni în perioada 2001-2018, apoi a trecut pe la Hermannstadt (2019-2020) și Dinamo București (2021-2022).
Iuliu Mureșan a declarat că era un consultant al lui Nelu Varga în ultima perioadă. Omul de afaceri din Ardeal i-a dat posibilitatea de a se întoarce, dar acesta nu a crezut că mutarea se poate realiza. Acum, actualul președinte al clubului se declară fericit pentru revenire.
„În primul rând pentru mine a fost o mare surpriză. Eu mai vorbeam cu Neluțu Varga despre fotbal, dar nu m-am gândit că mă voi întoarce. El mai zicea că trebuie să revin, dar mă gândeam că poate din politețe o spune. Uite că s-a concretizat, dar este o surpriză mare și pentru mine.
Am observat că este o stare de spirit în club ca eu să revin. Și cred că putem face o organizare mai bună, alături de staff-ul administrativ, de Neluțu Varga și de toată lumea ca să îndreptăm lucrurile. Am experiență și identific repede cum merg lucrurile.
Dar nu mă duc cu gândul să dau afară pe nimeni. Toată lumea rămâne pe loc. Merg cu gânduri pozitive, voi face evaluări și voi lua măsuri acolo unde este cazul. Dar m-aș bucura să nu plece nimeni și toți să ne ridicăm nivelul și să tragem toți în aceeași direcție”, a spus noul președinte al ardelenilor, pentru Prosport.