Dinamo a ratat șansa să urce pe primul loc, remizând acasă cu Petrolul după ce Devis Epassy a gafat nepermis, iar Zeljko Kopic a reacționat imediat.
Aflată pe locul 3 la ora meciului cu Petrolul, Dinamo a ratat șansa să urce în fruntea clasamentului. Epassy a gafat la faza din care Petrolul a egalat, dar Kopic nu-l acuză.
Echipa antrenată de Zeljko Kopic este sigură că termină runda 24 pe locul 3, deoarece nu poate fi ajunsă de FC Argeș, care se află la 5 puncte în spate. Din păcate pentru „câini”, poate crește avansul față de Universitatea Craiova și Rapid, care încă nu au jucat.
Devis Epassy a gafat nepermis pe finalul meciului de pe Stadionul „Arcul de Triumf”, fază la care Petrolul a restabilit egalitatea. Avea să fie, de altfel, ultimul gol al meciului, iar echipa din Ploiești a plecat acasă cu un punct. Kopic a transmis că este dezamăgit de felul cum a reacționat echipa lui la 1-0, nu de greșeala portarului.
„În primele 30-35 de minute am fost foarte buni. Petrolul nu a avut nimic în acea perioadă, am presat. Am încercat să schimbăm câte ceva la pauză, să spargem defensiva lor și am marcat. N-am mai continuat așa cum făceam, am protejat avantajul.
E adevărat că e greșeala lui Epassy, dar reacția de după gol nu a fost cea dorită. Trebuia să continuăm la fel. Am fost echipa mai bună, dar plecăm cu un singur punct. E o greșeală, dar greșelile sunt parte din fotbal.
Se întâmplă astfel de lucruri, el ne aduce multă încredere, personalitate. Nici pentru el și nici pentru noi nu e ușor să primim un astfel de gol, dar până acum a adus lucruri pozitive pentru echipă și e un jucător important pentru noi.
Nimeni nu se aștepta să fie ușor. Evoluția echipei a fost bună în majoritatea timpului. Mai avem discuții despre transferuri, mai avem una sau două poziții despre care discutăm”, a spus Kopic la final, potrivit Digi Sport.
Pentru Dinamo urmează meciul din deplasare cu Farul, care va avea loc pe 4 februarie, de la ora 20:30. Ulterior, „câinii” primesc replica actualului lider din Superliga, Universitatea Craiova.