Lovitură pentru Dinamo chiar înaintea derby-ului cu FCSB! Căpitanul Cătălin Cîrjan a ieșit accidentat

Lovitură pentru Dinamo chiar înaintea derby-ului cu FCSB! Căpitanul Cătălin Cîrjan a ieșit accidentat
Accidentare Cătălin Cîrjan. Sursa foto: Sport Pictures

Cătălin Cîrjan (23 de ani) s-a accidentat în meciul din grupele Cupei României și a fost scos de pe teren chiar înaintea pauzei. Vestea îi îngrijorează pe dinamoviști, mai ales că urmează derby-ul cu FCSB.

Căpitanul a și marcat în poarta formației din eșalonul al treilea, Sporting Liești, contribuind la un succes fără emoții, scor 4-1. A fost un moment cu totul și cu totul special, căci a dedicat reușita fiicei sale, care s-a născut la sfârșitul lunii august.

În aceste zile, mijlocașul s-a aflat în atenția publică și prin prisma ofertei venite din Statele Unite ale Americii. Minnesota United, echipă care evoluează în MLS, a pus pe masă 3,4 milioane de euro, dar suma nu a fost pe placul „câinilor roșii”, mai ales că plata s-ar fi făcut în mai multe tranșe, până în 2029.

Cătălin Cîrjan s-a accidentat înaintea derby-ului cu FCSB

În minutul 38 al partidei de la Liești, Cîrjan a luat o acțiune pe cont propriu și a reușit să treacă de mai mulți adversari, dar a fost deposedat ulterior, prăbușindu-se pe gazon. Echipa medicală a intervenit imediat.

Problemele păreau a fi destul de serioase, deși el a făcut semn că poate continua. Din dorința de a elimina orice risc, Nuno Campos l-a înlocuit imediat cu Ianis Tarbă.

După fluierul final, jucătorul a ținut să-i liniștească pe fani: „Planul era să joc până la pauză. Am avut acea lovitură oarbă, am simțit ceva la mușchi, la genunchi. Mister a decis să mă scoată, cred că e mai bine așa. Doar o lovitură, gheață în seara asta și o să fie totul bine”,

I-a pus gând rău rivalei: „Suntem cea mai în formă echipă”

Chiar dacă a evitat să vorbească despre problemele cu care se confruntă roș-albaștrii, Cătălin Cîrjan  le-a transmis un mesaj războinic, entuziasmat de forma echipei sale. Derby-ul se va juca sâmbătă, 5 septembrie, la ora 20:30, pe „Arcul de Triumf”.

„Nu știu cum e FCSB, nu urmăresc așa adversarii din Liga 1, important e să fim noi bine, avem încredere foarte mare, lucrurile merg bine și trebuie să arătăm bine sâmbătă.

E dificil pentru ei, dar și noi am avut momente dificile, ne-au bătut în acele momente, așa trebuie să facem și noi acum. Eu așa simt, lucrurile merg foarte bine, suntem cea mai în formă echipă, ascultăm și vrem să ne îmbunătățim în fiecare zi la antrenament, asta se vede în rezultatele noastre, important e să continuăm așa, campionatul este foarte lung, să nu ne mulțumim cu puțin și așa adunăm puncte”, a spus căpitanul lui Dinamo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]