Antrenorul Mirel Rădoi a cerut transferuri pentru ca Universitatea Craiova să-și realizeze obiectivele, iar patronul Mihai Rotaru s-a conformat.
Echipa din Bănie are ca obiective, potrivit patronului Mihai Rotaru, calificarea în faza principală dion Conference League și câștigarea titlului.
Omul de afaceri știe că acest lucru nu se poate face bătând din palme, motiv pentru care îi satisface dorințele antrenorului Mirel Rădoi cu privire la transferuri. Astfel, la Universitatea Craiova vor ajunge, cât de curând, Assad Al-Hamlawi și Nikola Stevanovic, pe care Rotaru a dat puțin peste 1.000.000 de euro.
Până în prezent, au ajuns la formația alb-albastră Luca Băsceanu, Tudor Băluță, Alex Crețu, Mihnea Rădulescu, David Matei și Samuel Teles. Aceștia vor efectua vizita medicală în week-end, alături de Al-Hamlawi și Stevanovic.
Povestea palestinianului este una aparte. Atacantul născut în Suedia pe 24 octombrie 2000, el a evoluat până în 2023 în țara natală, după care a avut o scurtă experiență în Thailanda.
După un sezon la Oddevold, a semnat în ianuarie 2025 cu Slask Wroclaw, echipă la care era legitimat și Tudor Băluță. Gruparea poloneză a retrogradat în a doua divizie, motiv pentru care Al-Hamlawi a vrut să plece, deși contractul îi exprira peste doi ani.
El le-a forțat mâna oficialilor, părăsind cantonamentul după un amical jucat în week-end-ul trecut, după cum scrie cvlpress.ro. Clubul i-a cerut să revină, dar a intevenit impresarul fotbalistului, care a pus lucrurile la punct.
„A părăsit cantonamentul din cauza apariției bruște a unor simptome fizice cauzate de stresul emoțional – inclusiv dureri de cap severe, dureri abdominale și epuizare mentală și fizică completă.
Jucătorul a experimentat un episod de anxietate și s-a simțit atât de copleșit emoțional încât s-a temut că va spune sau va face ceva cu furie, lucru pe care îl va regreta ulterior. Din această cauză, s-a retras și s-a izolat”, este mesajul făcut public de agenția de impresariat Swift Football, condusă de Yassin Tahri.
Clauza de reziliere a jucătorului era de 950.000 de euro, dar cei de la Slask Wroclaw au acceptat ca atacantul să ajungă la Universitatea Craiova în schimbul a 700.000 de euro.
În cele 16 meciuri jucate în Polonia, a înscris 7 goluri. De asemenea, el are are 3 selecţii în naţionala Palestinei, pentru care a jucat câteva minute în acest an, de fiecare dată pe finalul unor partide din preliminariile asiatice pentru CM din 2026.
În ceea ce-l privește pe fundașul central sârb Nikola Stevanovic, acesta va fi sub comanda lui Mirel Rădoi, în contextul în care Mihai Rotaru a achitat celor de la Oțelul 100.000 de euro. el a mai jucat de-a lungul timpului în țara natală și în Germania, având o singură partidă la națională.