Care e situația lui Andrei Ivan la Universitatea Craiova. Ce se întâmplă în vestiarul condus de bulgarul Petev

Care e situația lui Andrei Ivan la Universitatea Craiova. Ce se întâmplă în vestiarul condus de bulgarul Petev
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ivaylo Petev, antrenorul Universității Craiova, a decis să nu-l titularizeze pe Andrei Ivan în ultimele două etape din Superliga.

Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, știe de ce atacantul oltenilor și-a pierdut locul în primul „11”.

Care e situația lui Andrei Ivan la Universitatea Craiova. Ce se întâmplă în vestiarul condus de bulgarul Petev

Mihai Stoica crede că principalul motiv pentru care Andrei Ivan nu mai joacă titular la Universitatea Craiova este că Alexandru Mitriță i-a luat locul.

Oficialul celor de la FCSB l-a catalogat pe „piticul atomic” ca fiind catalizatorul echipei și a spus că el a fost cel care l-a scos din primul „11” pe atacantul născut la Moreni.

„A avut cele mai bune sezoane din carieră. Discuţia asta nu se poate face ignorând evoluţia lui Mitriţă. Practic, Mitriţă l-a scos din echipă. Mitriţă este catalizatorul acestei echipe.

Cu ce-a spus Ovidiu (n.r. – Herea), sunt 100% de acord: Craiova merita să câştige meciul ăsta. A fost mult mai activă. A ratat penalty, a avut ocazii. A trecut printr-un 0-2, pierzându-l şi pe Screciu. Prin momente dificile.

Tu ai fost liderul echipei şi intri în minutul 62, e clar că ţi-ai pierdut statutul. Au jucat, la un moment dat. Ivan în stânga, poziţia lui, şi Mitriţă al doilea atacant.

Probabil că balotajul a fost Ivan cu Roguljic. Că a început cu Roguljic. Ciudat, zicem noi din afară, gândindu-ne cine a fost Ivan şi cine poate să redevină.

Ivan e un jucător cu nişte calităţi extraordinare. Markovic la fel, un jucător cu certe calităţi, dar pare că bate pe loc.

Au fost jucători care au scăpat de kilograme şi să fie din ce în ce mai buni. El, care e foarte tânăr, nu reuşeşte acest lucru. Ivan arată bine. Nu ştiu, e ciudat”, a declarat Mihai Stoica, oficialul vicecampioanei FCSB, la Orange Sport.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…