Când poate deveni Florentin Petre antrenor principal la Dinamo

Când poate deveni Florentin Petre antrenor principal la Dinamo
FOTO: SPORT PICTURES

Florentin Petre este antrenorul secund al celor de la Dinamo, iar fostul mare fotbalist al roș-albilor a vorbit despre posibilitatea de a deveni tehnician principal al echipei din „Ștefan cel Mare”.

Petre a precizat că în trei ani ar trebui să aibă licența PRO.

Florentin Petre, despre posibilitatea de a deveni antrenor principal la Dinamo

„Piticul” a semnat ca secund pentru doi ani și are un salariu lunar de 6.000 de euro. Fostul fotbalist a mai fost la Dinamo din această postură în perioada decembrie 2012 – mai 2013 și februarie 2015 – iunie 2015.

Ca jucător, el a evoluat pentru clubul alb-roșu în perioadele iulie 1994 – ianuarie 1995 și mai 1995 – iulie 2006.

„Mă gândesc la un moment dat să fiu și eu antrenor principal la Dinamo, dar nu vrea să mă grăbesc. Cam în 3 ani ar trebui să am licența PRO. O iau treptat”, a declarat Florentin Petre, potrivit Digi Sport.

Zeljko Kopic a semnat prelungirea contractului cu Dinamo. Ce clauză de reziliere are

Kopic, tehnicianul „câinilor”, a semnat prelungirea contractului cu formația bucureșteană.

Se pare că în cadrul negocierilor care s-au încheiat în ianuarie 2025, tehnicianul croat a cerut adăugarea unei clauze speciale care să îi ofere libertatea de a pleca în vară, în străinătate, în cazul în care își va exprima dorința. Clauza nu se aplică și în cazul în care vrea să plece la altă echipă din Superliga.

Altfel, Dinamo va pierde doi fotbaliști în perioada următoare. Este vorba despre Astrit Selmani și Josue Homawhoo.

„Sunt sută la sută cu această echipă. Trebuie să acceptăm și decizia lor, să le mulțumim pentru ceea ce oferă și au oferit clubului. Vreau ca această echipă să termine sezonul cât mai bine posibil. Astrit Selmani este unul dintre cei mai importanți jucători din lot, el dă tot pentru această echipă. Cred că este evident acest lucru”, a precizat antrenorul croat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania