Fundașul stânga al Rapidului, Andrei Borza, a făcut un fault în propriul careu chiar în debutul partidei cu Dinamo, din care oaspeții au deschis scorul. El a descris faza.
Dinamo a punctat prima în Giulești, din penalty, iar Borza a recunoscut că a l-a faultat pe Musi, deoarece acesta a ajuns mai repede la minge.
Meciul din Giulești a început cum se putea mai rău pentru Rapid. Dinamo a obținut un penalty în minutul 3, iar după câteva zeci de secunde de analiză în camera VAR, Istvan Kovacs a revăzut secvențele pe monitorul de la marginea terenului și a dat lovitură de la 11 metri pentru formația vizitatoare.
La finalul confruntării, Borza și-a început declarațiile prin scuzele transmise colegilor și suporterilor Rapidului pentru că „comis-o” chiar la prima fază în careu a lui Dinamo.
„Este un sentiment foarte frumos, mai ales la cât am muncit. Trebuie să continuăm la fel. Îmi cer scuze față de colegi și suporteri pentru penalty-ul comis. Nu am văzut adversarul, am vrut să dau în minge, dar el a fost mai rapid. Mă bucur că echipa a avut reacție și a revenit de fiecare dată.
Nu vorbesc despre fază (n.r. – cea din care Rapid a egalat a doua oară), pot să comenteze foști arbitri și jucători.
Este o bucurie frumoasă, în fiecare zi vorbim despre cum ar fi să luăm titlu, să ducem Rapid unde merită. Asta ne motivează în fiecare zi să ne îndeplinim obiectivul. Va fi un play-off strâns, aseară Argeș a bătut Craiova și a trecut pe 2 de pe 6”, a transmis fundașul Rapidului, potrivit Prima Sport.
El s-a referit și la momentul din finalul confruntării, minutul 90+3 mai precis, când dinamovistul Duțu a fost eliminat, după ce Kovacs a revăzut faza pe monitorul VAR.
„Duțu m-a ținut, Țicu a vrut să plece în fața mea, iar când am vrut să plec am primit un cot în față. Cred că a fost de cartonaș roșu”, a mai transmis jucătorul.
După acest rezultat, Rapid a urcat pe primul loc. Echipa antrenată de Costel Gâlcă este sigură că termină runda în fruntea ierarhiei, deoarece U Cluj și CFR Cluj, care se întâlnesc luni, de la ora 20:30, sunt la 4 puncte în spate.