MERCATO Transfer surpriză! A jucat doar 8 meciuri în Superliga, dar poate semna cu fosta campioană a Belgiei

Transfer surpriză! A jucat doar 8 meciuri în Superliga, dar poate semna cu fosta campioană a Belgiei
Bogdan Marian poate pleca de la Petrolul la RFC Liege, în Belgia. Sursă foto: instagram.com/bogdanmariann/

Bogdan Nicolae Marian (21 de ani), fotbalist care a jucat doar 8 meciuri pentru Petrolul Ploiești, grupare din Superliga României, poate semna cu RFC Liege, fostă campioană a Belgiei.

Fundașul stânga crescut în Anglia, în academia celor de la Watford mai precis, s-ar afla deja la Liege pentru a efectua vizita medicală.

Pleacă din Superliga cu destinația Belgia, dar nu ajunge lângă Olaru, ci în eșalonul secund. Cu cine semnează Bogdan Marian

Bogdan Nicolae Marian a jucat zece ani portar, a marcat șase goluri într-un meci și a fost format de Watford, iar în 2023 a decis să se întoarcă în România, pentru a semna cu FC Voluntari.

A rămas alături de gruparea secundă a ilfovenilor timp de un sezon, după care a făcut pasul la Petrolul Ploiești, alături de care a bifat 8 partide oficiale, 7 în Superliga și una în Cupa României, izbutind să contribuie și cu un gol.

În finalul sezonului 2025-2026, el a fost mai mult rezervă în tricoul „lupilor”, astfel că pentru fereastra de mercato actuală a decis să dea curs unei noi provocări.

Potrivit Sport.ro, RFC Liege, prima campioană din istoria Belgiei, cu un titlu cucerit la capătul sezonului 1895-1896, l-ar fi convins pe Marian să se alăture proiectului, iar acesta a plecat deja din România pentru a efectua vizita medicală.

Întreg procesul este programat pe parcursul săptămânii viitoare, iar dacă nu apare nimic neprevăzut, sursa citată susține că actele vor fi semnate imediat.

Astfel, Bogdan Marian va deveni jucătorul lui RFC Liege și va ataca promovarea în prima ligă a fotbalului din Belgia, unde Darius Olaru s-a transferat recent, la vicecampioana Royale Union Saint-Gilloise.

Gruparea din eșalonul secund nu a fost singura care s-a interesat de serviciile fotbalistului de la Petrolul. Dender, tot din a doua divizie belgiană, l-a monitorizat și ea. Și, de asemenea, englezii de la Plymouth Argyle, din League One (a treia ligă engleză), l-ar fi avut și ei pe listă.

Ce îl așteaptă pe Bogdan Marian la RFC Liege

La RFC Liege, Bogdan Marian va fi antrenat de Gaetan Englebert (principal) și Eric Deflandre (secund), foști internaționali belgieni care și-au prelungit contractul cu clubul în această vară.

„Dorim să ne înscriem într-o viziune pe termen lung. Prelungirea cu staff-ul este parte din această logică a stabilității și continuității”, a transmis Thomas Rodrigues Pereira, CEO-ul lui RFC Liege.

Pretențiile sunt mari la nivelul echipei, iar promovarea a fost aproape de a fi obținută chiar în sezonul 2025-2026. RFC Liege a încheiat stagiunea pe locul 4, care a dus la baraj.

Din nefericire pentru viitoarea echipă a lui Bogdan Marian, RFC Liege a fost învinsă în dublă manșă de Lommel SK, ocupanta locului 5 din eșalonul secund, scor 0-3 în deplasare și 1-2 acasă.

Așadar, misiunea va fi reluată în startul ediției 2026-2027. Din liga secundă a fotbalului belgian, primele două poziții promovează direct, iar următoarele 4 se luptă la baraj pentru încă un loc promovabil.

RFC Liege s-a reunit deja în vederea noului sezon, iar pe 24 iunie are programat primul amical, cu Richelle United. Ulterior, pe 27 iunie, 22 iulie și 1 august are programate alte teste, cu Mamundaria, St. Truiden și Waremme.

În schimb, primul meci din campionat e programat tocmai pe 17 august, pe teren propriu cu Francs Borains.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată astăzi Dana Nicolaescu, la 13 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Transformarea care i-a surprins pe toți
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro