Bogdan Andone a avut o reacție virulentă la adresa arbitrilor după ce piteștenii au pierdut acasă cu Sepsi, scor 0-1, în etapa a 7-a din Superligă.
Tehnicianul grupării din Trivale este de părere că nu există respect din brigăzii de arbitri, în condițiile în care, adaugă el, mulți dintre antrenori vorbesc și se poartă civilizat în timpul meciurilor.
Antrenorul piteștenilor a pus din nou tunurile pe arbitri, după ce FC Argeș a cedat în minutul 89 pe teren propriu cu nou-promovata Sepsi, scor 0-1, în runda a șaptea din Liga 1.
Andone acuză brigada de lipsă de respect, mai ales că, adaugă tehnicianul, el și colegii săi au de cele mai multe ori un dialog civilizat cu aceștia.
„Nu înțeleg anumite faze, a fost o minge în lung de linie jucată de jucătorii adverși, a ieșit total în afara liniei. Nu s-a dat aut. Apoi, o minge căzută în spatele jucătorului de la Sepsi, din nou ieșită în aut, s-a dat minge pentru ei.
Plus acel cartonaș galben la Taylor. A fost un contact agresiv, dar minge contra minge. S-a dat fault. Ok, înțeleg și eu fotbal, am jucat și antrenez de atâția ani, iar toate acestea s-au întâmplat în fața mea.
Nu poți avea un dialog cu dânșii, pentru că la primul cuvânt auzi ‘te trimit în tribune’, și cu asta s-a terminat discuția. Cred că merităm și noi respect, pentru că de cele mai multe ori ne purtăm civilizat. Dar din partea lor nu există respect.
Nu mai vreau să comentez, încerc să mă abțin, pentru că și la faza golului Borța e cu genunchiul cu entorsă și merge la spital. E interpretare diferită de fază, cred că și în funcție de interesele care sunt”, a spus Bogdan Andone.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Ffc-arges-sepsi-osk-sfantu-gheorghe-superliga-superbet-29082026-2-1400x1057.jpg)
Foto: Sport Pictures
Cât despre meci, în ciuda eșecului, Bogdan Andone își felicită elevii pentru prestație, atitudine și dorință și doar lipsa de inspirație în fața porții adverse a dus la acest deznodământ nefavorabil.
„Vreau să încep prin a-i felicita pe jucători pentru efort, munca depusă, atitudine și dorință. Din păcate, n-a fost să fie. Am controlat jocul, am avut posesie, 16 șuturi, dar ne-a lipsit poate inspirația sau execuția.
Dar, per ansamblu, am presat, am ținut jocul în jumătatea adversă. Din păcate, s-a întâmplat la singurul șut pe poartă al adversarilor să marcheze. Dar asta e, trebuie să luăm lucrurile bune și să luptăm în continuare”, a conchis tehnicianul din Trivale.