Jordan Gele a dispărut din lotul celor de la FCSB din cauza unei boli care l-a ținut 3 zile la pat.
Ultimul transfer realizat de roș-albaștri în perioada de mercato nu a bifat niciun minut în partida cu Universitatea Craiova, deși a avut evoluții solide la primele meciuri bifate în tricoul campioanei României. Se pare că atacantul francez adus de la Unirea Slobozia a fost „lovit” de un virus care l-a ținut la pat câteva zile.
FCSB are probleme în lot încă din iarnă, astfel că Gigi Becali a fost nevoit să facă șase transferuri. După accidentarea lui Daniel Bîrligea și celălalt atacant din echipă a avut probleme grave și nu a putut evolua împotriva Universității Craiova. Potrivit unor surse apropiate fotbalistului, Jordan Gele a avut probleme grave de sănătate, fiind nevoit să stea 3 zile la pat. Staff-ul FCSB nu a putut forța să îl bage în teren, deși francezul a fost pe bancă la partida disputată pe Arena Națională.
„A fost groaznic. A stat 3 zile la pat. Abia pe finalul săptămânii i-a fost puțin mai bine, dar cei din staff nu au vrut să forțeze. Toți cei din staff l-au susținut, acum e mai bine de la o zi la alta, chiar dacă mai are simptome”, au anunțat surse apropiate lui Gele, potrivit Digi Sport.
„Gele a ratat două-trei antrenamente. A fost bolnav. A făcut doar antrenamentul de ieri, deci nu i-ar fi fost ușor să fie titular după un singur antrenament. Din acest motiv nu e în primul 11, dar Băluță este un jucător de calitate, a arătat și în ultimul meci, când a marcat”, a precizat Elias Charalambous înaintea meciului cu Universitatea Craiova.
Cu un lot măcinat de accidentări, Elias Charalambous l-a titularizat pe Alex Băluță în ofensivă. Fostul jucător de la Universitatea Craiova a avut o evoluție bună, ratând câteva ocazii importante de a marca. După 45 de minute a fost schimbat cu David Miculescu. Alex Băluță primește din nou șanse datorită golului marcat cu Lyon, în Europa League.
FCSB a terminat sezonul regular pe primul loc în Superliga. Roș-albaștrii au obținut o victorie împortantă pe teren propriu cu Universitatea Craiova, grație reușitei lui Adrian Șut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER