Conflictul dintre Mirel Rădoi și Mihai Rotaru a stârnit o amplă dezbatere în spațiul public. Laurențiu Reghecampf a intervenit la rândul său, transmițându-i colegului de breaslă că are două variante: fie părăsește echipa cu scandal, fie face un compromis.
Victoria obținută în fața Universității Cluj a mai detensionat atmosfera din Bănie, dar urmează meciul decisiv pentru calificarea în turul trei preliminar al Conference League.
Acesta este programat joi, 31 august, la ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco. Oltenii trebuie să revină de la 1-2 pentru a tranșa dubla în favoarea lor.
Deranjat de o declarație a patronului, Mirel Rădoi a răbufnit în direct la TV, imediat după fluierul final al partidei de la Sarajevo, motiv pentru care s-a ales cu o serie de critici. Marian Iancu și Giovanni Becali au fost cei mai vehemenți.
Nici Laurențiu Reghecampf – cel care a urmărit din fața micului ecran întregul șir al evenimentelor – nu a ezitat să-l „înțepe”, chiar dacă și-a exprimat convingerea că disputa va fi dată uitării.
„Eu nu l-aș numi un conflict, pentru că l-am urmărit. Eu am văzut meciul și am ascultat declarațiile amândurora. Probabil că Mirel a fost informat greșit, pentru că Mihai nu a spus absolut nimic. Eu cred că va trece acest mic scandal, pentru că îi așteaptă meciuri foarte grele. Și au de făcut multe lucruri împreună.
Fiecare om, fiecare persoană, fiecare antrenor e diferit. În momentul de față, cel mai important pentru un antrenor este să își facă meseria în liniște. Ca să poți să faci lucrul acesta trebuie să te schimbi uneori ca un cameleon.
Oamenii investesc bani, vor să știe ceea ce se întâmplă. Din păcate, mulți dintre ei nu au nicio treabă cu fotbalul. De multe ori trebuie să cobori tu nivelul tău foarte mult ca să îi faci să înțeleagă ce vrei tu să faci. Sunt oameni cărora li se pune pata pe un jucător, despre care tu consideri că este util echipei. Ce poți să faci?
Ca antrenor ai două soluții: îți iei geanta și pleci, te cerți. Jucătorul rămâne în continuare. Poate te va suna peste un an să îți mulțumească. Sau să îi spui patronului: «Bine, mă, e echipa ta, fă ce vrei!» N-ai altă soluție”, a declarat „Reghe” pentru fanatik.ro.
După meciul câștigat în fața Universității Cluj, scor 2-1, Mirel Rădoi a recunoscut că a avut o reacție exagerată la adresa lui Mihai Rotaru și a anunțat că se va abține pe viitor de la astfel de comentarii, pentru a nu crea alte polemici în sânul clubului.
„A fost o exagerare din partea mea și n-ar fi trebuit să aibă loc, pentru că am văzut apoi că domnul Rotaru nu a făcut nicio analiză. Dimpotrivă, a apreciat ultimele 30 de minute.
Am avut o discuţie, i-am explicat anumite lucruri, şi eu am înţeles de la dânsul anumite lucruri şi mi-am învăţat lecţia, iar pe viitor, când va mai fi o situaţie de acest gen, oricine poate face o analiză, nu o să mai comentez”, a spus tehnicianul alb-albaștrilor.