Bătaie ca în Vestul Sălbatic după Petrolul – Rapid: s-a lăsat cu arestări! Fanii celor două echipe au blocat o arteră principală din Ploiești și au pornit haosul

Bătaie ca în Vestul Sălbatic după Petrolul - Rapid: s-a lăsat cu arestări! Fanii celor două echipe au blocat o arteră principală din Ploiești și au pornit haosul
Jandarmii au avut de furcă după Petrolul - Rapid. Sursa foto: Mediafaxf

Rapid a plecat cu toate cele trei puncte de la Ploiești și a tranșat Primvs Derby în favoarea ei, câștigând cu 2-0 la Ploiești, prin golurile marcate de Dobre și Moruțan. Meciul a fost urmat de incidente grave între fanii celor două echipe, recunoscuți pentru rivalitatea lor extremă.

Dacă în timpul meciului conflictul a fost doar verbal, marcat și de bannere cu mesaje jignitoare, după joc a avut loc o ciocnire între două grupări de fani.

Rapidiștii au intrat într-un bar peste fanii Petrolului

Mai mulți giuleșteni au intrat într-un bar în care se aflau fani ai Petrolului, iar între cele două părți a izbucnit un conflict, în care s-au împărțit pumni și picioare și s-a aruncat cu sticle.

Ulterior, scandalul s-a mutat afară, în mijlocul străzii!

Forțele de ordine au intervenit destul de rapid și au efectuat rețineri, aplicând și sancțiuni financiare. Conform Jandarmeriei, s-a lăsat cu 44 sancțiuni contravenționale în valoare de 48.650 lei și cu 33 de rețineri.

„În data de 21.08.2026 Gruparea de Jandarmi Mobilă «Matei Basarab» Ploiești a asigurat măsuri de ordine publică, împreună cu partenerii instituționali, pe timpul meciului de fotbal dintre echipele Petrolul Ploiești și FC Rapid București, disputat pe Stadionul «Ilie Oană».

Structurile Ministerului Afacerilor Interne implicate alături de Gruparea de Jandarmi Mobilă «Matei Basarab» Ploiești în gestionarea evenimentului au aplicat, ca urmare a comportamentului suporterilor celor două echipe, 44 sancțiuni contravenționale în valoare de 48.650 lei (…).

Totodată, pentru 33 de suporteri ai celor două echipe au fost întocmite acte de sesizare pentru săvârșirea unor fapte susceptibile de încălcarea legii penale, fiind conduși la sediile secțiilor de poliție în vederea continuării cercetărilor. Abaterile sancționate contravențional au constat în: nerespectarea obligației organizatorului de efectuare a unui control amănunțit al arenei sportive.

Nerespectarea obligațiilor prevăzute în planul de acțiune de către personalul societății specializate contractate de organizator;

·       Aruncarea pe suprafața de joc cu obiecte;

·       Pătrunderea pe suprafața de joc;

·       Adresarea de injurii și expresii jignitoare;

·       Pătrunderea în interiorul arenei sportive în stare vădită de beție;

·       Participarea la scandal.

Pentru 37 suporteri a fost aplicată și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive. După finalizarea meciului, pe timpul defluirii, forțele de ordine au fost nevoite să intervină pentru aplanarea unui incident iscat între membri ai celor două galerii rivale.

În jurul orelor 23:25, 17 suporteri rapidiști, pe timpul defluirii, cu auto personale, au intrat în conflict în zona barului Bistro 29 cu suporterii petroliști. Între aceștia s-au exercitat violențe fizice, iar ca urmare a incidentului 17 suporteri rapidiști și 14 suporteri petroliști au fost încătușați și conduși la sediul poliției”, se arată în comunicatul emis de Jandarmeria Ploiești.

Meciul a fost tensionat, în repriza secundă, un fan la Petrolului intrând pe teren și mergând direct la galeria Rapidului, în fața căreia a făcut scene obscene. El a fost scos cu greu de pe teren  de forțele de ordine.

Anterior, după ce a deschis scorul, Alex Dobre a sărbătorit în fața publicului ploieștean cu un gest jignitor. „M-am uitat la filmul cu Michael Jackson, mi-a plăcut enorm”, a declarat Alexandru Dobre la Prima Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]