Basarab Panduru n-a avut milă: „FCSB să zică mersi că a scăpat”

Basarab Panduru n-a avut milă: „FCSB să zică mersi că a scăpat”
Basarab Panduru. Sursa foto: Captură YouTube / Orange Sport Romania

FCSB a remizat pe terenul celor de la Sepsi, scor 0-0, în etapa a 4-a din Superliga, iar prestația roș-albaștrilor a fost criticată dur de Basarab Panduru.

Fostul internațional a analizat jocul echipei și a spus că echipa lui Marius Baciu ar trebui să fie mulțumită că a plecat cu un punct de la Sfântu Gheorghe.

Analiză dură pentru FCSB

„FCSB să zică mersi că a scăpat. Băieții ăștia parcă s-au cunoscut acum două luni și au venit să joace meciul ăsta”, a spus Basarab Panduru, la Prima Sport 1.

FCSB a ajuns la al doilea meci consecutiv fără victorie în campionat, după remiza cu Farul, scor 2-2. Chiar dacă nu a pierdut, echipa nu a reușit să marcheze și a avut probleme în construcție, dar și în duelurile directe. După partidă, Marius Baciu a recunoscut că FCSB mai are mult de lucru. 

„Pentru mine e bine că nu am primit gol, dar avem foarte mult de muncă. Sunt jucători noi, care încă nu sunt foarte bine integrați, nu am avut agresivitatea pe care ne-o doream. Am pierdut mingi și am intrat într-o disperare. Am întâlnit un adversar închegat, chiar dacă a venit din Liga 2. Nu a fost ușor.

Vor fi schimbări până când vom găsi formula și cuplurile necesare, suntem o echipă nouă. Când sunt mulți jucători noi, și cei vechi devin noi. Păcat că nu am marcat, chiar dacă am avut puține ocazii”, a declarat Marius Baciu.

Urmează schimbări în echipa FCSB

Tehnicianul FCSB a spus că urmează noi ajustări în echipă, până când staff-ul va găsi formula potrivită. Baciu consideră că lotul are nevoie de timp, dar și de mai multă chimie între fotbaliștii echipei bucureștene.

„Cred că echipa asta poate mai mult și aștept. Avem nevoie de suporteri, echipa e nouă, cred că numai așa putem să remontăm echipa. Nu am pierdut niciun joc, suntem oarecum ok din punct de vedere al punctelor, chiar dacă se putea mult mai bine. Am avut momente în care am intrat într-un joc care nu ne-a convenit deloc. Avem nevoie de mai multă combativitate pentru a ne bate pentru orice minge”, a mai spus Baciu.

Antrenorul roș-albaștrilor a transmis și că nu ia în calcul să renunțe, chiar dacă FCSB nu traversează cel mai bun moment ca joc.

„Cum sunt și eu nou, la fel ca jucătorii, abia acum începem să ne cunoaștem mai bine. Nu am să renunț deloc, pentru că știu că putem face mai multe”, a adăugat Marius Baciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]