Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Au venit cifrele! Pe ce loc s-a clasat derby-ul Dinamo – FCSB în duelul audiențelor cu „Românii Au Talent” de la PRO TV și cu „Survivor” de la Antena 1

Au venit cifrele! Pe ce loc s-a clasat derby-ul Dinamo – FCSB în duelul audiențelor cu „Românii Au Talent” de la PRO TV și cu „Survivor” de la Antena 1

Cristian Hitruc
Au venit cifrele! Pe ce loc s-a clasat derby-ul Dinamo – FCSB în duelul audiențelor cu „Românii Au Talent” de la PRO TV și cu „Survivor” de la Antena 1
FOTO: SportPictures

Derby-ul dintre Dinamo și FCSB, din finala barajului pentru un loc în preliminariile UEFA Conference League, a fost unul dintre cele mai urmărite programe TV ale serii de vineri, 29 mai 2026.

Derby-ul de pe stadionul „Arcul de Triumf” a reușit să concureze cu unele dintre cele mai puternice producții de divertisment din România, emisiunea ”Românii au talent”

Derby-ul dintre FCSB și Dinamo i-a ținut pe români în fața televizoarelor

Interesul pentru confruntarea dintre Dinamo București și FCSB a fost unul extrem de ridicat încă dinaintea fluierului de start. Rivalitatea uriașă dintre cele două cluburi din Capitală, dar și miza duelului de pe „Arcul de Triumf”, au transformat partida într-un adevărat eveniment pentru microbiștii de la noi din țară.

Chiar dacă meciul din Superligă a avut cifre foarte bune, emisiunea „Românii au Talent” a continuat să domine clasamentul audiențelor de vineri seară. Show-ul de la Pro TV și-a păstrat poziția de lider și a atras, din nou, un număr impresionant de telespectatori.

În același timp, și „Survivor” s-a menținut printre cele mai urmărite producții TV ale serii, confirmând interesul publicului pentru formatele de divertisment.

Concursul de talente difuzat de PRO TV a reușit să atragă 1,6 milioane de români la ora de vârf, și cel puțin 1.2 milioane în fiecare minut. Pe locul al doilea, cu aproape jumătate mai puțin, s-a clasat Antena 1, cu emisiunea „Survivor”.

Derby-ul dintre Dinamo București și FCSB a depășit Kanal D, care era clasicul canal ce închidea podiumul. Canalul Digi Sport a avut 520.000 de telespectatori care stat în fața micilor ecrane timp de cele 120 de minute în care cele două mari rivale din fotbalul românesc s-au luptat pentru un loc în cupele europene.

Top 5 a fost închis de Kanal D, cu 475.000 de telespectatori, și România TV, cu 230.000, conform paginademedia.ro.