Aventura grecului Kostas Doumtsios la Petrolul se apropie de final, atacantul venit în vară de la Den Bosch din liga secundă olandeză, intrând definitiv și iremediabil în dizgrația lui Eugen Neagoe. Acesta nu l-a folosit nicio secundă în cantonamentul din Antalya, nu l-a luat în lot la meciul cu Universitatea Craiova și s-a antrenat separat alături de alți doi fotbaliști de care Petrolul vrea să scape: Doukansy și Dumitriu.
Doumtsios, care a marcat un gol în prima parte a sezonului, mai are un an și jumătate de contract cu Petrolul, care îl va împrumuta cel mai probabil la Chindia. Echipa din liga secundă, la care Florin Gardoș a devenit director sportiv, s-a înțeles de principiu pentru transferul fotbalistului atât cu el, cât și cu gruparea ploieșteană. Mutarea urmează să fie oficializată zilele viitoare.
„Nu l-am luat în lot. De când am venit aici, nu mi-a plăcut randamentul lui. I-am spus şi lui, e foarte greu să mă bazez pe el. Dacă marca vreo 10 goluri până veneam eu, da, era altceva”, a confirmat Eugen Neagoe ruptura de fotbalistul său, la conferinţa de presă de după meciul cu Universitatea Craiova.
Lotul Chindiei Târgoviște, echipă aflată pe locul 7 în liga secundă, la două puncte de CSM Reșița, ocupanta ultimului loc de play off s-a întărit cu cinci fotbaliști încă din primele zile ale noului an. Au venit deja sub comanda lui Ilie Poenaru:
Au plecat, în schimb, Hoffman (Olimpia Satu Mare), Robert Enache şi Adrian Ioniță, care au semnat cu CS Dinamo.
Chindia se va pregăti la Mogoșoaia, într-un cantonament centralizat, în perioada 26 ianuarie – 6 februarie. În această perioadă, târgoviștenii vor juca și trei amicale: pe 24 ianuarie împotriva FC Muscelul Câmpulung (Liga 2), pe 31 ianuarie cu divizionara C Aro Muscelul Câmpulung, și pe 3 februarie cu CS Afumați. Apoi va urma un amical cu Steaua București, pe 14 februarie.